DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Victor Ponta nu exclude candidați comuni PSD-Pro România la alegerile locale. Ce spune despre candidații din București

ponta pro romania

PSD și Pro România vor avea candidați comuni la alegerile locale din acest an, a spus Victor Ponta, luni seară la Digi24, menționând că asta se va întâmpla „în situații excepționale”. În cazul alegerilor pentru Primăria Capitalei, fostul premier a spus că Nicușor Dan ar fi cel mai potrivit candidat, dar că nu are susținere, în timp ce Vlad Voiculescu este „candidatul manciurian”, iar „PNL n-are candidat deloc, e cel mai mare partid și n-are candidat”.

„Vor fi oameni care n-au candidat niciodată. E un avantaj pe care îl ai atunci când faci un partid nou”, a spus Victor Ponta, despre candidații Pro România la alegerile locale din acest an.

„Am fost atâția ani și la PSD, era foarte greu, că erau oameni în funcții, erau alții care spuneau că sunt de 10, 15 ani în partid și că vor să candideze, că s-a eliberat locul. La Pro România fiind totul nou e mai degrabă invers, noi căutăm candidați. În schimb, au și venit oameni tineri, a fost o surpriză pentru mine”, a spus el.

Citește și: Temperaturi de primăvară în plină iarnă! Meteorologii anunță când se strică vremea

Întrebat dacă va susține candidații PSD în anumite județe, liderul Pro România a răspuns că nu: „Avem candidații Pro România, dacă vor fi anumite situații excepționale, putem să avem candidați comuni. Nu candidatul PSD sau al Pro România, că nu facem nimic. Dar în anumite situații, ca excepție, nu exclud deloc să avem alianțe locale. Dar regula va fi de a avea candidații noștri”, a completat Ponta.

În ceea ce privește posibile alegeri primare în București, el a spus că a propus ideea și anul trecut, la alegerile prezidențiale: „Dacă sunt o tradiție în America, în Europa a fost un sistem aplicat de partidele de centru-stânga. E un lucru bun, dar să le organizezi serios”.

Citește și: Lovitură de teatru: Prefecții maziliți de Ludovic Orban și-au dat mâna și au trimis Guvernului un ultimatum înainte să-l dea în judecată / DOCUMENT

„În acest moment de stânga sunt PSD și Pro România. Pe partea dreaptă, cu siguranță că dacă ar avea un candidat unic, ar fi principalul favorit, însă nu cred că sunt în stare. Nicușor Dan e singurul candidat care are o activitate veche în București, se pricepe la chestia asta, dar n-are susținere politică. Vlad Voiculescu este candidatul manciurian, milioanele de euro investite de domnul Cioloș în el... n-au nicio legătură cu România și cu Bucureștiul. Vlad Voiculescu vrea doar să fie șeful peste cele 19 spitale din București ca să aibă acces la buget. Iar PNL n-are candidat deloc, e cel mai mare partid și n-are candidat. Să nu se plângă dacă iau iarăși bătaie, că e vina lor”, a adăugat Ponta.

Întrebat despre candidatul Pro România din București, el a răspuns: „Fiind partidul cel mai mic, ne permitem să mai stăm puțin. Avem un candidat pe care încercăm să-l creștem, dar ne uităm și la ce fac ceilalți”. El a precizat că este vorba despre cineva care nu a mai candidat până acum: „Nu știu dacă neapărat vom putea câștiga de la început, dar va reprezenta o alternativă la ce există în acest moment”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.