Victorie SENZAȚIONALĂ a primarului Robert Negoiță. Retrocedarea unei părți din Parcul IOR a fost declarată ILEGALĂ

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 15-11-2019

Actualizat: 15-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Wall-Street.ro

Decizie fără precedent a unei instanțe din România. Este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când Justiția, ca urmare a unei plângeri făcute de primarul Robert Negoiță, a decis că în cazul celor 12 hectare de teren din Parcul IOR retrocedarea a fost făcută ILEGAL și DESFIINȚEAZĂ dispoziția primarului Adrian Videanu din 2005, atunci când Sectorul 3 a fost deposedat de această suprafață de parc, dipoziție despre care JUSTIȚIA afirmă că este lovită de NULITATE ABSOLUTĂ.

VEZI AICI DECIZIA INSTANȚEI

La conferința de presă susținută chiar în fața zonei retrocedate a parcului IOR, primarul Robert Negoiță a declarat: „Este cu siguranță cea mai mare victorie pe care o autoritate locală o dă acestei MAFII a retrocedărilor în ultimii 20 de ani în București. Și este doar începutul. Asta pentru că această rețeta aplicată în cazul parcului IOR a fost aplicată de acești băieți deștepți în cazul tuturor spațiilor verzi, parcuri și locuri de joacă retrocedate în Sectorul 3.

Ce urmează? Astăzi ne bucurăm. De mâine continuăm lupta! În această primăvară am depus o plângere penală în care CONTEST modul în care au fost retrocedate toate terenurile de utilitate publică din Sectorul 3. Pentru că toate au fost retrocedate la fel, aceluiași grup.

Încet, încet, ne vom lua parcurile înapoi. TOATE! Asta este promisiunea MEA, asta este lupta NOASTRĂ.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri