Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Incendiile continuă în Italia: Regiunea Molise a cerut declararea stării de urgenţă

Facebook
incendiu

Regiunea Molise, din sudul Italiei, a cerut declararea stării de urgenţă din cauza incendiilor forestiere devastatoare cu care se confruntă, informează DPA.

Incendiile, care afectează zone de-a lungul coastei adriatice, dar şi continentale, sunt motivul formulării acestei solicitări, a precizat preşedintele regiunii, Donato Toma. Au existat cazuri când brigada de pompieri a fost nevoită să evacueze locuinţe şi să transporte oamenii în locuri sigure din cauza incendiilor de vegetaţie, potrivit relatărilor din media, scrie Agerpres.ro.

Pe insula Sicilia, pompierii se luptau de asemenea miercuri cu numeroase incendii. Autoritatea pentru protecţie civilă a încadrat întreaga insulă la cel mai înalt nivel de risc pentru incendii. Maxime de 40 de grade Celsius au fost preconizate pentru oraşele Palermo şi Catania.

Pompieri de pe întreg teritoriul ţării au fost trimişi în Sicilia după ce preşedintele regional al insulei a solicitat sprijin din partea autorităţilor de la Roma.

Marţi, departamentul de pompieri a înregistrat 530 de intervenţii legate de incendii forestiere la nivel naţional. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost înregistrate în Sicilia şi în regiunile sudice Calabria şi Apulia. Aeronave pentru stingerea incendiilor operează în regiunile afectate, inclusiv două trimise din Franţa.

Flăcările au pârjolit plaje, staţiuni, păduri şi zone rezidenţiale.

Seceta, căldura şi vântul continuă să alimenteze flăcările. Multe dintre incendii ar fi fost, se pare, declanşate de piromani. Poliţia a arestat mai mulţi suspecţi în ultimele zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.