Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Ministrul de externe ungar: 'Ungaria îi va primi numai pe afganii care au colaborat cu soldaţii ungari la misiunea NATO în Afganistan'

peter szijjarto

Ungaria şi Croaţia îi vor primi ca refugiaţi numai pe acei afgani care au colaborat cu trupele lor în timpul misiunii din Afganistan, au anunţat miercuri miniştrii de externe ai celor două ţări, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

''Ungaria nu va participa la niciun mecanism care doreşte repartizarea refugiaţilor între ţările UE'', a declarat la o conferinţă de presă la Budapesta ministrul de externe ungar Péter Szijjártó, după o întâlnire cu omologul său croat, Gordan Grlic-Radman.

''Ungaria îi va primi numai pe acei afgani care au colaborat cu soldaţii ungari care au participat la misiunea (NATO) în Afganistan. Viaţa lor ar putea fi acum în pericol şi din acest motiv am decis să-i primim împreună cu familiile lor'', a explicat ministrul Szijjártó.

''Sunt cei care au ajutat (în cadrul misiunilor). Avem responsabilităţi faţă de ei'', a subliniat la rândul său Gordan Grlic-Radman, exprimând o poziţie similară. ''Interesul nostru este ca refugiaţii să fie primiţi în ţările vecine Afganistanului'', a adăugat ministrul croat, scrie Agerpres.ro.

Ungaria şi Croaţia resping astfel apelul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca statele UE să stabilească ''cote de relocare suficiente'' pentru a primi şi redistribui în statele blocului comunitar toate persoanele din Afganistan care cer protecţie după ce talibanii au preluat puterea în această ţară.

Ungaria a evacuat până în prezent circa 300 de afgani, dintre care 126 de minori, care se află acum în carantină.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.