VIDEO Accident grav în Constanța: O persoană a fost rănită după impactul între două TIR-uri, pe autostrada A4

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 11-11-2019

Actualizat: 11-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Foto Mediafax

O persoană a fost rănită, luni, după impactul dintre două TIR-uri produs pe autostrada A4, în Constanța. Traficul în zona accidentului este blocat, anunță MEDIAFAX.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează, luni, că în județul Constanța a avut loc o coliziune față-spate între două TIR-uri, produsă pe autostrada A4, pe sensul Agigea către Ovidiu, la kilometrul 17.

Citește și: Veste proastă pentru soțul Olguței Vasilescu- Decizia luată de instanță .

Potrivit polițiștilor unul dintre TIR-uri era încărcat cu fier beton, iar celălalt cu filtre industriale. Accidentul s-a produs din cauza nerespectării distanței în trafic.

În urma impactului, o persoană din cel de-al doilea TIR a fost rănită.

Traficul rutier este întrerupt pentru a permite intervenția medicală și pentru cercetarea împrejurărilor producerii accidentului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri