VIDEO Ăsta cadou: Ce i-a oferit controversatul Rege al Thailandei concubinei sale chiar de ziua ei de naştere

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 26-01-2021

Actualizat: 26-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Regele thailandez Maha Vajiralongkorn şi concubina sa oficială au îmbrăcat marţi ţinute asortate în timpul celebrărilor dedicate zilei acesteia de naştere, pe fondul zvonurilor privind o înălţare a acesteia în rang, informează DPA.

Sineenatra Wongvajirabhakdi şi Vajiralongkorn au purtat amândoi bluze albastre cu modele aurite în timpul unui ceremonii în care au eliberat păsări, peşti şi broaşte ţestoase - un ritual budist comun despre care se crede aduce karma bună, scrie agerpres.ro.

Citește și: Doina Pană, după ce expertiza a confirmat că a fost otrăvită: ‘Nu e o singură persoană. Din analize a reieșit că a fost ceva programat, nu o singură doză’

Au existat zvonuri conform cărora Sineenatra va fi ridicată ridicată în rang marţi, însă nu a existat încă un astfel de anunţ.

Sineenatra, în vârstă de 36 de ani, a fost numită concubină oficială în iulie 2019, la mai puţin de două luni după ce Vajiralongkorn - o figură controversată care a moştenit tronul de la veneratul său tată - s-a căsătorit cu fosta stewardesă Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya şi a numit-o regină cu doar câteva zile înainte de încoronarea sa.

Citește și: Ludovic Orban nu renunță la șefia partidului: ‘Am preluat PNL într-un moment greu, după o înfrângere în alegeri, când partidul avea 17-18% în sondajele de opinie’

În octombrie 2019, lui Sineenatra i-au fost retrase toate titlurile regale şi militare şi acuzată public de lipsă de loialitate faţă de Vajiralongkorn şi de regina Suthida.

Într-o declaraţie a palatului de atunci se preciza că Sineenatra a încercat s-o împiedice pe Suthida să devină regină şi a avut ambiţia de a deveni chiar ea regină.

Citește și: Florin Cîțu rămâne prim-ministrul României. Curtea Constituțională a respins sesizarea AUR

În septembrie 2020, Sineenatra a revenit la titlurile şi statutul regal de dinainte, regele precizând că reputaţia ei "nu a fost afectată".

Monarhia Thailandei este protejată de cea mai dură lege privind lezmajestatea din lume, însă în ultima vreme vocile critice la adresa lui Vajiralongkorn s-au înmulţit.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: ‘Persoanele programate în intervalul 28 ianuarie-11 februarie se translatează cu 10 zile mai târziu, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării inițiale’

La mitingurile majore de anul trecut, care au atras zeci de mii de oameni, protestatarii au cerut revocarea legislaţiei anti-defăimare şi transparenţă în privinţa finanţelor monarhiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri