DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Autoritățile s-au săturat de românii care anulează programările la vaccin: Cine anulează o rezervare şi se înscrie din nou va fi aşezată la finalul listei

Guvernul Romaniei
Valeriu Gheorghita

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că persoanele de pe lista de aşteptare din etapa a treia nu sunt prioritizate şi sunt luate în ordinea înscrierii, precizând şi faptul că o persoană care anulează o rezervare şi se înscrie din nou va fi aşezată la finalul listei.

"Referitor la notificarea persoanelor din lista de aşteptare care sunt programate ca aparţinând etapei a treia, în momentul de faţă platforma respectă în totalitate ordinea de înscriere pe listele de aşteptare, nefiind aplicată o prioritizare, o subprioritizare dacă vreţi, între categoria 3a, 3b sau 3c. La înscrierea pe lista de aşteptare, platforma asociază utilizatorului data şi ora efectuării rezervării aşa încât în momentul acesta o persoană care optează pentru mutarea de pe lista de aşteptare a unui centru pe lista de aşteptare a unui alt centru va ocupa următoarea poziţie după persoanele deja înscrise în lista de aşteptare a centrului în care doreşte să migreze. O persoană care anulează rezervarea şi apoi se înscrie din nou pe lista de aşteptare îşi pierde locul şi va fi aşezată la finalul listei", a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă, scrie News.ro.

Citește și: Prins fără mască de protecție, Vlad Voiculescu e furios pe protestatarii care au scandat împotriva medicilor! ‘Sunt consternat și furios’

El a precizat că prioritatea de notificare a persoanelor aflate pe listele de aşteptare este astfel: 75% pentru populaţia cu risc şi 25% pentru persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale.

"Platforma de programare, în momentul de faţă, realizează notificarea persoanelor din lista de aşteptare prin respectarea categoriei de populaţie prioritară, aşa cum ea este stabilită de strategia naţională de vaccinare, precum şi a ordinii de înscriere pe listele de aşteptare. Aşa încât prioritatea de notificare a persoanelor aflate pe lista de aşteptare este următoarea: 75% din locurile disponibile se alocă către populaţia cu grad ridicat de risc, 25% din locurile disponibile se alocă pentru persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale în infrastructura critică şi de asemenea restul locurilor disponibile sunt alocate persoanelor care fac parte din etapa a treia campaniei de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheroghiţă.

Citește și: Medicul Valeriu Gheorghiță: ‘Din 13 aprilie vom deschide 144 de cabinete noi de vaccinare pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer’

El a afirmat că persoanele care sunt programate prin intermediul operatorilor de call-center primesc notificare cu data la care au fost programate şi nu mai trebuie să sune la call-center pentru a valida programarea.

Gheorghiţă a prezentat şi topul judeţelor cu cele mai multe persoane înscrise pe listele de aşteptare. Acestea sunt: Bucureşti cu peste 144.000 de persoane, Cluj - peste 58.000 de persoane, Prahova - peste 36.000 de persoane, Ilfov - aproape 30.000 de persoane, Mureş - peste 28.000 de persoane, Iaşi - peste 27.000 de persoane.

Citește și: Dan Barna: ‘Această coaliție va trece România prin criză, indiferent de aceste manifestări huliganice care vor fi sancționate’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.