Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, John-Ion Banu-Muscel, a afirmat miercuri seara că, în condiţii economice grave pentru ţară, ar tăia bugetul pentru armament.
"Nu vrem armament suplimentar", a afirmat acesta, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN, la Palatul Parlamentului, ultima din această campanie electorală, la care participă 7 dintre cei 11 candidaţi la funcţia de şef al statului.
Banu-Muscel a reiterat că va refuza salariul de preşedinte, pe care l-ar dona unei organizaţii non-profit şi s-a pronunţat împotriva pensiilor speciale.
"Să scoatem pensionarii la cel puţin 60 - 65 de ani, nicidecum la 40 şi ceva de ani, pentru că este o palmă dată condiţiei umane. Niciun om nu ar trebui să primească pensie la 40 de ani", a spus candidatul independent.
Comentează