VIDEO Colinde de o frumusețe rară interpretate la Mănăstirea Pantocrator: Copiii de la Ansamblul Datina i-au fermecat pe toți

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 07-12-2025 13:53

Actualizat: 07-12-2025 14:07

Article thumbnail

Sursă foto: Mănăstirea Pantocrator

Îmbrăcată în straie de sărbătoare, Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca și-a deschis larg porțile pentru Târgul de Crăciun „Bucuria Nașterii Domnului”, organizat în seara zilei de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Aproape 1.000 de copii, tineri și adulți au luat parte la un amplu concert de colinde desfășurat în Parcul „Grădina Mironosiței”, sub genericul „După datini colindăm”.

Programul artistic a reunit unele dintre cele mai apreciate formații de tradiție populară și corală din zonă:

– Ansamblul „Datina” – Teleorman

– Grupul „Bujorelul” – Olt

- Grupul Psaltic „Pantocrator” al Mănăstirii Pantocrator, dirijat de Marian Știrbei

– Grupul „Burnasul” – Teleorman

Colindele străvechi, armonizate cu portul popular autentic, au creat o atmosferă de bucurie și emoție, readucând în inimile celor prezenți duhul copilăriei, al tradiției și al așteptării sfinte a Nașterii Domnului.

Copiii de la Ansamblul „Datina” au impresionat nu doar prin straiele populare, ci mai ales prin interpretarea deosebită, care a produs multă emoție în sufletele celor prezenți.

Publicul numeros – de la cei mai mici colindători până la bunici veniți din localitățile învecinate – a umplut aleile mănăstirii, transformând evenimentul într-un adevărat praznic al comunității, în care credința, folclorul și spiritul de sărbătoare s-au întâlnit într-o armonie desăvârșită.

Târgul „Bucuria Nașterii Domnului” de la Mănăstirea Pantocrator s-a dorit, încă de la prima ediție, mai mult decât o manifestare artistică: un prilej de întoarcere la valorile autentice, de comuniune între generații și de pregătire sufletească pentru marea sărbătoare a Crăciunului.

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și luminoasă, sub semnul colindului românesc, care a răsunat ca o mărturisire vie a credinței și a bucuriei Nașterii Domnului în inima comunității din Drăgănești-Vlașca.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri