VIDEO - Directorul Bursei de Valori, mesaj TRANȘANT pentru PSD și Liviu Dragnea

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-01-2017

Actualizat: 15-01-2017

Directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Ludwik Sobolewski, ține să transmită un mesaj direct celor de la PSD și Guvernului, la început de mandat. El susține că este absolut necesar ca toate companiile de stat să fie listat pe Bursa de Valori București.

Citește și: Generalul Florian Coldea vorbește despre SFÂRȘITUL TĂCERII

Citește și: ULTIMUL mesaj public lansat de Florian Coldea, după DISPARIȚIA lui Ghiță

Vezi şi: Alina Mungiu-Pippidi face afirmaţii grave: Partidul lui Nicuşor Dan, ajutat de SRI

Citește și: VIDEO Klaus Iohannis și soția la prima ieșire publică după CUTREMURUL din SRI. Au plecat prin spate

”Am speranța că noul Guvern va face companiile de stat transparente și le va lista pe Bursa de Valori București pentru cel puțin două motive.

Încep cu ceva ce nu prea este un obiectiv financiar. Este de mare importanță și cred că toată lumea știe că trebuie îmbunătățit managementul companiilor de stat. Este foarte important să facem companiile de stat mai eficiente, în sensul economic, și mai productive. România are un rang foarte scăzut când vine vorba despre productivitatea business-ului, în general, nu numai în Europa, dar și în regiunea noastră, în Europa Centrală și de Est. Orice bursă organizată este bazată pe reguli de guvernanță corporativă la care orice companie listată trebuie să se supună. Servește acestui scop pentru că pune compania sub supravegherea pieței publice. Piața publică nu este un concept abstract. Este compusă din instituții, oameni care votează folosind banii prin intrări sau prin ieșiri. Este o înțelegere bună, este ceva ce are o rațiune bună pentru ca autoritățile publice să trimită companiile pe piața publică.

Guvernul nu trebuie să piardă controlul corporativ asupra acestor companii pentru a avea aceste beneficii, aceste avantaje. Este ca un fel de upgrade gratuit al activelor. Nu am nevoie de consultanță înaltă, nu trebuie să cheltuiesc bani pe nimic. Trebuie doar să pun această companie pe piața publică și aceasta va genera aceste schimbări pozitive pentru activele mele.

Al doilea obiectiv al statului, dar și al oricărui acționar, este ca firmele să aibă acces la finanțare și dezvoltare folosind diferite feluri de finanțări. Nu contează prea mult dacă unele companii sunt menționate în hârtiile guvernamentale, chiar dacă am fost mereu în favoarea nevoii de a avea un program de privatizări în România, dar în esență nu contează prea mult, pentru că eu cred că unul dintre elementele acestui progres la care suntem martori și la care contribuim este conștientizarea generală a clasei politice, că există ceva, precum Bursa de Valori București. Este un set de beneficii și avantaje care pot fi obținute în cazul în care companiile de stat au ceva notabil de făcut cu piața de capital în România.

Consider că sunt motive solide pentru Hidroelectrica să fie listată. Dacă Hidroelectrica este listată, Guvernul care va face acest lucru va avea un merit istoric. Asta poate fi făcută o dată în viață, acest upgrade al României către o familie total diferită a piețelor, care va genera multe beneficii și nu numai în ceea ce privește piața de capital”, a declarat directorul Bursei de Valori București, într-un interviu pentru Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri