Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO După ce Uniunea Europeană a refuzat aderarea rapidă a Ucrainei, Volodimir Zelenski răspunde de pe străzile din Kiev: 'Nu este ceea ce aşteptăm'

captură facebook
zelenski strada

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Uniunea Europeană trebuie ''să facă mai mult'' pentru Ucraina, după ce liderii celor 27 au exclus în ajun orice aderare rapidă a Ucrainei la UE, relatează AFP.

''Trebuie mers mai departe. Nu este ceea ce aşteptăm'', a spus Zelenski într-un videoclip postat pe Telegram, în care apare pe stradă, fără cască sau vestă antiglonţ, scrie agerpres.ro.

''Deciziile politicienilor trebuie să coincidă cu starea de spirit a popoarelor lor, a popoarelor europene (...) Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru noi, pentru Ucraina'', a adăugat el, subliniind că Ucraina se află în pragul unei ''catastrofe umanitare''.

Reuniţi joi la un summit la Versailles, şefii de stat şi de guvern din UE nu au considerat posibilă aderarea rapidă a Ucrainei la Uniunea Europeană, deschizând în acelaşi timp uşa unor legături mai strânse.

În timp ce Kievul a depus o cerere în speranţa aderării la UE ''fără întârziere'', premierul olandez Mark Rutte a reamintit că nu există ''o procedură rapidă''.''Vrem să lucrăm intensiv cu Ucraina'', a precizat el.

În acelaşi videoclip, preşedintele ucrainean a denunţat şi trimiterea de către Rusia a unor combatanţi sirieni în ţara sa.

''Este un război cu un inamic foarte încăpăţânat (...) care a decis să angajeze mercenari împotriva cetăţenilor noştri. Asasini din Siria, dintr-o ţară în care totul a fost distrus de ocupanţi, aşa cum ne fac ei'', a spus el.

Trimiterea de sirieni pe frontul ucrainean a fost propusă vineri de ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, preşedintelui Vladimir Putin, care a aprobat-o în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.