VIDEO Elena Lasconi spune că președintele Iohannis îi va prelungi mandatul șefului SPP, chiar dacă acesta ar trebui să se pensioneze

Autor: Alice Draghici

Publicat: 25-10-2024

Actualizat: 25-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video

Șefa USR a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că are informații potrivit cărora președintele Klaus Iohannis urmează să-i prelungească șederea lui Lucian Pahonțu în fruntea SPP.

„Din informațiile pe care le am știu că șful SPP ar trebui să iasă la pensie pe data de 2 noiembrie, dar, de asemenea, am aflat și că se pregătește o ședință CSAT în care domnul Iohannis să-i pregătească șederea. Este de 20 de ani șeful SPP.

Și mandatele aleșilor sunt limitate tocmai pentru că după un anumit timp s-ar putea să-ți pierzi mințile - nu fac referire special la domnul Pahonțu. Cred că nu ar trebui să se întâmple asta, dar am aflat lucrul acesta”, a declarat Elena Lasconi.

În spațiul public au apărut informații potrivit cărora Lucian Pahonțu ar urma să fie înlocuit de chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI.

Serviciul de Protecţie şi Pază este condus de un director, cu rang de secretar de stat, numit de preşedintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri