DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Florin Cîţu critică alocarea banilor pentru asistenţă socială în a doua cea mai săracă țară din UE: 'Nu dezvolţi astfel o ţară'

florin citu

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, la Piatra Neamţ, că prioritatea Guvernului său o reprezintă investiţiile, pentru că "prea mulţi ani de zile banii s-au dus către asistenţă socială", iar acesta nu este modul potrivit pentru a dezvolta o ţară. România este a doua cea mai săracă țară din UE, cu cele mai puține programe de protecție socială a persoanelor sărace.

"Prioritatea acestui Guvern o reprezintă investiţiile. Atunci când aloci mai multe resurse către investiţii, se întorc mai mulţi bani la buget şi nu invers. Prea mulţi ani de zile (...) banii s-au dus către asistenţă socială. Nu dezvolţi o ţară, nu modernizezi o ţară alocând bani către asistenţă socială. Din contră, îi faci prizonieri pe acei oameni în sărăcie. Soluţia liberală de a scoate România din sărăcie o reprezintă investiţiile. Am investit, avem creştere economică, vom avea printre cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană şi veţi vedea că atunci vom avea şi bani să plătim şi pensii mai mari, şi alocaţii, şi salarii. Dar doar aşa merg lucrurile, întâi investeşti şi apoi poţi să împarţi, pentru că altfel nu ai ce să împarţi. Împarţi doar împrumuturile", a spus Florin Cîţu.

Citește și: VIDEO Florin Cîțu îl torpilează pe Ludovic Orban, care și-a anunțat candidatura la prezidențialele din 2024: 'PNL alege pe cel mai bine clasat atunci, nu acum'

Aflat într-o vizită la Piatra Neamţ, premierul a dat asigurări că investiţiile prin PNDL vor continua şi toate facturile pentru lucrări vor fi plătite.

"Am venit astăzi aici în funcţia de prim-ministru. Fac mai multe vizite în ţară pentru că în ultimii ani câteva zone din România au fost lăsate în urmă de guvernele şi administraţiile trecute, care unele din ele sunt şi azi. Am fost şi în sud, am venit şi Moldova şi se pare că aceste zone unde am avut administraţii ale PSD-ului au fost lăsate în urmă în ceea ce priveşte investiţiile. Banii au venit, surprinzător, în aceste zone, dar au fost folosiţi prost şi tocmai acest lucru vrem să remediem. Am început prin a plăti facturile companiilor care au lucrat în aceste zone şi în toată ţara. Când am preluat guvernarea în 2019, erau facturi neplătite de şapte-opt luni de zile. Astăzi am plătit încă două facturi de 220 milioane de lei pentru proiectele prin PNDL, deci nu se opreşte nicio finanţare, am anunţat că proiectele vor fi plătite în continuare", a precizat Cîţu.

Citește și: VIDEO | Cîţu, acuzaţii grave la adresa lui Orban: 'Nu există nicio justificare. Sper să nu suferim toţi pentru că încercă cineva să pună piedici guvernului' .


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.