VIDEO Focar de infecție: Peste 30 de pisici, găsite în condiții deplorabile într-un apartament din Câmpulung Muscel. Patru remorci cu obiecte putrezite, scoase din locuință

Autor: Liana Ganea

Publicat: 04-11-2026 14:52

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

O intervenție de amploare a avut loc într-un bloc din cartierul Grui, din Câmpulung Muscel, unde o femeie ar fi adunat peste 30 de pisici într-un apartament. Animalele ar fi fost găsite subnutrite, murdare și bolnave, iar locuința era plină de haine, cârpe și covoare degradate de dejecții.

Primarul Elena Lasconi a relatat, într-o postare pe Facebook, că locatarii blocului P5 se confruntă de mai bine de patru ani cu această situație. Potrivit edilului, vecinii au reclamat în repetate rânduri mirosul insuportabil de urină și fecale, dar și certurile care s-ar fi auzit frecvent din apartament.

În locuință trăiau proprietara și fiica acesteia, aflată în evidența Direcției de Asistență Socială ca persoană cu dizabilități. Lasconi susține că a făcut sute de solicitări către instituțiile abilitate pentru a obține sprijinul necesar și pentru a verifica dacă cele două femei sunt în siguranță și beneficiază de îngrijirea necesară. Cu toate acestea, proprietara ar fi refuzat în repetate rânduri să deschidă ușa.

Pisicile, preluate de Poliția Animalelor. Patru remorci de deșeuri, evacuate

Intervenția a fost posibilă miercuri, cu participarea Poliției Animalelor, Poliției Municipale, pompierilor, echipajelor SMURD și Ambulanței, Poliției Locale și ADP.

Potrivit primarului, cele două femei au primit asistență medicală, după ore întregi de tensiuni. Poliția Animalelor a preluat pisicile, despre care edilul afirmă că se aflau într-o stare deplorabilă, fiind subnutrite, murdare și bolnave.

În paralel, echipele ADP au evacuat din apartament patru remorci cu haine, cârpe și covoare putrezite din cauza dejecțiilor.

Primarul se teme că situația s-ar putea repeta

Elena Lasconi avertizează însă că intervenția nu înseamnă neapărat și rezolvarea definitivă a problemei. Pentru că apartamentul este proprietate privată, edilul se teme că femeia ar putea reveni la comportamentul care a generat reclamațiile vecinilor.

„Din păcate legea nu îmi oferă pârghii pentru a nu aștepta cu anii să scapi de un focar de infecție”, a scris primarul.

Aceasta a transmis că va continua să caute soluții legale pentru a-i sprijini pe locatari și pentru a preveni repetarea unei asemenea situații.

Google News
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri