Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO + FOTO | Urs prins într-un laţ, pe marginea unui drum judeţean, tranchilizat şi eliberat de către autorităţi

urs

Un urs a rămas captiv într-un laţ de sârmă, duminică dimineaţă, pe marginea unui drum judeţean din Bistriţa Năsăud. Autorităţile au intervenit şi au tranchilizat animalul, acesta urmând a fi eliberat în aceeaşi zonă, însă la mai mare altitudine, informează News.ro.

Ursul, în vârstă de doi ani şi care cântăreşte aproximativ 80 de kilograme, a fost zărit fiind prins într-un laţ de sârmă duminică dimineaţă, pe raza Ocolului Silvic Bistriţa-Bârgăului, în zona cunoscută localnicilor sub denumirea Valea Munceilor, pe partea stângă a drumului judeţean 172 D între localităţile Bistriţa Bârgăului şi Colibiţa.

„La faţa locului jandarmii au solicitat conform procedurii, prezenţa medicului veterinar, a paznicului de vânătoare, a poliţiştilor din cadrul Biroului Arme şi Muniţii, respectiv a unui reprezentant din cadrul primăriei Bistriţa-Bârgăului. Animalul a fost tranchilizat, i s-a desfăcut laţul din zona bustului, nu este rănit şi urmează a fi transportat şi eliberat în aceeaşi zonă, la o altitudine mai ridicată”, a transmis, duminică după amiază, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud.

Zona în care a fost găsit animalul nu este una populată, astfel încât intervenţia nu a pus în pericol alte persoane.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.