La Viena a avut loc ultimul concert aniversar din seria care a marcat 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Au cântat Grupul Psaltic ”Tronos” al Patriarhiei Române, fondat și dirijat de Arhid. Mihail Bucă Orchestra Simfonică a Operei Naționale București, dirijată de Alexandru Ilie, și solista Maria Coman.
”Tronos” s-a bucurat de aplauze la scenă deschisă, impresionând audiența cu calitățile vocale, dar și prin repertoriul variat, în care cântecele patriotice au emoționat publicul.
După intonarea imnurilor Austriei și României, au fost interpretate cântările psaltice ”Doamne, strigat-am”, ”Apărătoare Doamnă”, ”Robii Domnului”, balade compuse de Ciprian Porumbescu și George Enescu, dansuri populare românești armonizate de Béla Bartók și cântece patriotice.
Au rostit scurte alocuțiuni Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și Excelența Sa Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, care au evocat etapele dezvoltării Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
La concert au fost prezenți Mitropolit Ortodox Grec Arsenie Kardamakis (Patriarhia Ecumenică) și Episcopul Tiran Petrosian al Bisericii Armene, care este și președintele Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Austria.
Din partea Bisericii Catolice au participat Episcopul vicar Franz Scharl al Arhidiecezei de Viena, Vicarul general Nikolaus Krasa, Prof. Univ. Andrea Lehner-Hartmann, decanul Facultății de Teologie din Viena, Alfons M. Kloss, Președintele Fundației Pro-Oriente, și Stephan Leitner, directorul adjunct al Oficiului pentru Culte al Cancelariei Federale Austriece, conform basilica.ro.
În public s-au mai aflat preoți din Bisericile Ortodoxe surori, credincioși și apropiați ai comunității românilor ortodocși.
Concertul a fost transmis direct de Trinitas TV.
Concertul de la Viena a fost organizat de Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord în cooperare cu Ambasada României și cu Institutul Cultural Român din Viena și a fost ultimul din seria „Concerte jubiliare – 30 de ani de misiune în diasporă”, finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, una dintre cele două eparhii sufragane ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, cuprinde 200 de parohii. Fiecare dintre aceste comunități numără aproximativ 7000 de credincioși.































Comentează