VIDEO Imagini incredibile de pe străzile din Madrid: Opt cămile şi o lamă au evadat de la un circ

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 06-11-2021

Actualizat: 06-11-2021

Opt cămile şi o lamă au fost interceptate vineri de poliţia spaniolă, în timp ce rătăceau pe străzile Madridului, după ce au evadat de la un circ, care a denunţat un act de sabotaj şi a acuzat grupurile pentru protecţia animalelor, relatează AFP.

Poliţia spaniolă, care a postat fotografii cu animalele pe Twitter, a declarat că acestea au fost văzute în jurul orei 05:00 dimineaţa, în timp ce mergeau liniştite pe străzile din cartierul Carabanchel, în sudul capitalei Spaniei.

Ele au fost conduse în siguranţă înapoi la circul Quiros din apropiere, căruia îi aparţin, scrie agerpres.ro.

"Mulţumesc lui Dumnezeu, nu s-a întâmplat nimic", a declarat o reprezentată a circului, Mati Muoz, într-un interviu pentru AFP.

"Credem că este vorba despre un act de sabotaj al acestor organizaţii pentru drepturile animalelor care vin să protesteze în fiecare an", a acuzat ea, susţinând că au fost tăiate cablurile de la gardul electric pentru a permite ieşirea animalelor.

Circul a depus o plângere, iar o anchetă este în curs de desfăşurare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri