Video| Incendiu la Botoșani: O casă a ars în totalitate. Focul ar fi pornit de la o țigară lăsată aprinsă

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 29-05-2022

Actualizat: 29-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O casă din localitatea Broscăuţi a ars în totalitate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ca urmare a faptului că proprietarul ar fi lăsat o ţigară aprinsă şi ar fi plecat de acasă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

Potrivit acestora, un localnic a văzut focul şi a sunat la 112.

"Focul a fost observat destul de târziu întrucât locuinţa era într-o zonă izolată, înconjurată de copaci. Trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, şi o ambulanţă SMURD, dar şi un pompier voluntar din comună au ajuns la faţa locului. La sosirea forţelor de intervenţie, casa ardea ca o torţă, existând pericolul de propagare a flăcărilor şi la o anexă", au precizat oficialii ISU.

Intervenţia pompierilor a durat aproape patru ore, ea fiind îngreunată de cantitatea mare de deşeuri din mase plastice şi textile care exista în interior şi care întreţinea arderea, potrivit Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri