VIDEO Klaus Iohannis, în ziua cu cei mai mulți morți: 'Din păcate, am văzut că reglementările mai puțin restrictive s-au dovedit insuficiente'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-11-2020

Actualizat: 10-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, mai mulţi miniştri şi reprezentanţi ai domeniului sanitar.

După ședință, Klaus Iohannis a spus că toate țările din Europa au luat măsuri restrictive drastice, iar cele impuse de România nu au dat roade. Marți, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că 177 de oameni infectați cu COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore.

Citește și: Beatrice Mahler, declarație absolut șocantă: ‘Intrăm în gardă fără locuri, trebuie să intubăm pacienții pe secție’

”Am avut astăzi o nouă ședință de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei, cu accent pe pregătirea campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, ședință la care au participat premierul, mai mulți membri ai Guvernului, dar și medici cu o bogată experiență în domeniu.

Întreaga Europă se află într-un moment dramatic. Este evident că virusul se răspândește acum foarte puternic, mult mai puternic decât în primăvară. State europene care peste vară au avut valori reduse de îmbolnăvire sunt acum în pragul unei mari crize sanitare.

Citește și: Situație absolut scandaloasă în Vaslui. Un fost traficant de minore a ajuns consilier județean

Până când nu vom avea un vaccin eficient, nu există o altă soluție decât impunerea unor noi măsuri restrictive severe pentru a plafona curba infectărilor.

Aceasta este singura strategie funcțională și este adoptată de toate țările în care se înregistrează o explozie de cazuri noi de îmbolnăvire.

Citește și: Marcel Ciolacu a explodat la adresa lui Ludovic Orban: ‘V-aţi bătut joc de oameni! Aţi scos bătrânii care muncesc din greu în frig şi ploaie cu deciziile voastre aberante’

România se confruntă la rândul ei cu o situație extrem de complicată, iar restricțiile care au intrat în vigoare de ieri au un singur scop - protejarea populației și reducerea presiunii uriașe care apasă pe sistemul sanitar. Este imperativ să evităm blocarea spitalelor și să dăm șansa la tratament tuturor celor bolnavi, fie că suferă de COVID-19, fie că suferă de alte afecțiuni.

Este absolut de înțeles că aceste măsuri nu sunt deloc populare, produc supărare și sunt greu de acceptat după un an în care am fost nevoiți să ne schimbăm radical modul de viață, iar existența noastră, a tuturor, a fost puternic afectată. Din păcate, din cauza virulenței acestui virus, am văzut cu toții că reglementările mai puțin restrictive s-au dovedit insuficiente.

Citește și: Beatrice Mahler, declarație absolut șocantă: ‘Intrăm în gardă fără locuri, trebuie să intubăm pacienții pe secție’

Suntem într-un moment în care nu este vorba doar de fiecare dintre noi în parte, ci de noi toți la un loc. Lupta cu pandemia este și un test al solidarității, pe care suntem obligați să îl trecem.”, a spus Klaus Iohannis.

Citește și: Stelian Tănase îl desființează pe primarul Brașovului, Allen Coliban, după ce a mințit în CV: Este un impostor, pur și simplu – un mare mincinos .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri