Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Laura Codruța Kovesi a dat primul interviu din noua funcție, chiar de Ziua Internațională împotriva corupției: 'E o decizie istorică'

Inquam Photos / Octav Ganea
Kovesi parchet iesire

Parchetul European va fi o structură de investigare a fraudei financiare, în special a fraudei împotriva fondurilor europene, a declarat Laura Codruța Kovesi, procurorul-şef al Biroului Procurorului Public European (EPPO), într-un interviu publicat pe site-ul Consiliului UE, transmite Agerpres.

”Priorităţile noastre vor fi legate de investigarea eficientă, recuperarea daunelor şi îndeplinirea principalelor obiective care sunt stipulate în reglementări”, a spus primul procuror-şef european în acest scurt interviu audio publicat la 3 decembrie.

Citește și: Raluca Turcan: ‘Românii puteau trăi ca «afară», dacă dezvoltarea țării nu era frânată de corupție’

”Din punctul meu de vedere este o decizie istorică pentru că este prima dată când vom avea un organism pentru procurori pentru a investiga infracţiunile şi sunt sigură că împreună cu Curtea Europeană de Justiţie vom constitui pilonul principal în justiţie şi vom apăra mai bine valorile europene, statul de drept şi cetăţenii europeni”, a mai spus Laura Codruţa Kovesi, prezentându-şi viziunea şi planurile de a lupta împotriva fraudei UE.

Consiliul Uniunii Europene a validat formal la 14 octombrie numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.

Citește și: Florin Cîțu face dezvăluiri bombă: Unele din faptele predeceseorilor mei sunt grave

Kovesi a fost selectată de pe o listă scurtă de trei candidaţi propuşi de un comitet de selecţie independent şi în urma unei cereri deschise de candidaturi. În cursa pentru acest post s-au mai aflat francezul Jean-Francois Bohnert şi germanul Andres Ritter.

În calitate de primul procuror-şef european, Laura Codruţa Kovesi va avea un mandat de şapte ani care va consta în special în construirea structurii operaţionale şi administrative a EPPO şi în stabilirea de bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.

Citește și: Jandarmerița bătută în timpul protestelelor din 10 august 2018 mută în forță împotriva Jandarmeriei

Procurorul-şef european va organiza activitatea EPPO, instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.

De asemenea, procurorul-şef european va reprezenta EPPO în contactele cu instituţiile UE, statele membre şi ţările terţe. Va avea doi adjuncţi şi va prezida colegiul procurorilor, proveniţi din toate ţările participante, care va fi responsabil de definirea strategiei şi a regulamentului intern şi de asigurarea coerenţei între diferite cazuri şi în cadrul aceluiaşi caz.

Citește și: Florin Cîțu face acuzații grave: Știau că economia ajunge în această situație și ne-au lăsat să mergem în această direcție

EPPO va avea sediul central în Luxemburg şi se aşteaptă să fie operaţional la sfârşitul anului 2020.

Până în prezent, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului Public European (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania). Cele cinci state care nu participă încă – Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca – se vor putea alătura în orice moment.

Citește și: Liderul PSD,despre eliminarea pensiilor speciale: Ori e desființatare la toata lumea, ori nu

Laura Codruţa Kovesi, cetăţean român, a ocupat în cursul carierei sale în România diverse funcţii de procuror.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.