DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Ludovic Orban aruncă în aer istoria recentă a PNL: Dezvăluie cum a fost trădat de Klaus Iohannis + Anunț despre candidatura la Cotroceni

Inquam Photos - George Călin
Inquam Klaus Iohannis Ludovic Orban Iohannis Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, subliniază că acela care este ales preşedintele PNL trebuie să fie un bun candidat la alegerile prezidenţiale, "chiar dacă nu va candida el", amintind că, în 2014, el s-a retras din cursa pentru şefia PNL în favoarea lui Klaus Iohannis, după ce s-a asigurat că acesta va candida la preşedinţia României. Orban menţionează că, ulterior, Iohannis a susţinut-o pe Alina Gorghiu pentru şefia PNL, iar aceasta a câştigat. "(...) rezultatul l-aţi văzut. Când era de luat o decizie (...) şi nu existau argumente pentru anumite decizii era un deget arătat înspre ceruri... N-aş mai vrea să se întâmple aşa ceva în PNL", susţine el.

"Cel care este ales preşedintele PNL trebuie să fie un bun candidat la alegerile prezidenţiale, chiar dacă nu va candida el, dar trebuie să fie un bun candidat la alegerile prezidenţiale. Şi aici vă spun că, dacă nu m-aş fi măsurat şi dacă nu aş fi făcut analize, nu aş fi candidat la preşedinţia PNL pentru că şi ăsta este un factor esenţial cu privire la anul 2024. Pentru că realitatea este că, dacă vrem să rămânem partid de primă linie, trebuie să ne fixăm ca obiectiv câştigrea alegerilor prezidenţiale. Cine dă preşedintele, practic, partidul care dă preşedintele rămâne un partid care este în jocurile puterii şi care este în prima linie şi care poate să câştige toate alegerile", a declarat Ludovic Orban, joi seară, la prezentarea moţiunii "PNL - Forţa Dreptei" în Comitetul Director al PNL Arad.

Citește și: VIDEO Ludovic Orban o face praf pe Alina Gorghiu: Dezvăluiri uluitoare despre femeia pe care Klaus Iohannis a pus-o șefa PNL

El a explicat că nu are sprijin din afara partidului.

"Pe mine nu mă sprijină nimeni din exteriorul PNL. Şi nici nu am cerut sprijinul nimănui, pentru că eu am convingere că preşedintele PNL nu trebuie să ceară sprijinul decât colegilor săi, membrilor PNL, primari, viceprimari, consilieri judeţeni, preşedinţi de organizaţii locale, căuzaşilor PNL care duc greul bătăliei la firul ierbii pentru PNL. Preşedintele n-are voie să aibă o datorie faţă de nimeni din exteriorul PNL, preşedintele trebuie să fie dator, atunci când este ales preşedinte, doar membrilor PNL şi trebuie să acţioneze numai în conformitate cu voinţa democratică exprimată de membrii PNL", a punctat Orban.

Citește și: VIDEO Ludovic Orban este all-in: ATAC DEVASTATOR la Klaus Iohannis + îi cere DEMISIA lui Florin Cîțu

Liderul PNL a subliniat că doar votul membrilor de partid oferă legitimitate autentică preşedintelui formaţiunii, ceea ce nu face "o sursă externă".

"Se vorbeşte de susţinere externă. În 2014, după alegerile pentru Parlamentul European, Crin Antonescu şi cu prim-vicepreşedintele din acea perioadă şi-au dat demisia pentru că nu şi-au atins obiectivul de 20%, pe care şi l-au stabilit ei singuri. Mi-am anunţat candidatura la preşedinţia PNL şi gândiţi-vă că era după eşecul USL şi cel mai probabil alegerea mea ca preşedinte ar fi fost făcută mai degrabă cu aplauze decât cu vot, la starea de spirit care exista în partid. Cu toate astea, când Klaus Iohannis a venit la Delegaţia permanentă a partidului şi a cerut derogare de a candida, i-am pus întrebarea dacă vrea să candideze la preşedinţia partidului. Când a spus da, m-am retras din cursa pentru preşedinţia PNL, după ce m-am asigurat că Iohannis va candida la preşedinţia României din partea PNL. De ce, pentru că pe toate analizele Klaus Iohannis era candidatul care se situa cel mai bine, ca şi cotă de încredere, ca şi intenţie de vot (...) Deci eu am renunţat să candidez la preşedinţia PNL pentru Klaus Iohannis, ca să avem un candidat potrivit", a povestit Orban.

Citește și: FOTO - Ludovic Orban, surprins din nou când fumează și nu poartă mască de protecție într-un spațiu închis

El a menţionat că înţelegerea era că dacă Iohannis câştigă alegerile prezidenţiale, lui Orban îi va reveni şefia PNL.

"Am făcut campanie, aveam sprijinul a 37 de filiale şi ne-am trezit în seara dinaintea Delegaţiei permanente, după ce şi-a dat demisia Klaus Iohannis, că Klaus Iohannis o susţine pe Alina Gorghiu. Şi, evident, mi-a cerut şi mie să mă retrag. Acuma nu mi-a mai cerut să mă retrag. Atunci i-am dat următorul răspuns: un om politic trăieşte din încrederea pe care o au în el susţinătorii lui. Cea mai sigură cale spre sinucidere politică este să pierzi încrederea susţinătorilor tăi. Eu, dacă nu îmi duc până la capăt demersul de candidatură, eu îmi voi pierde încrederea susţinătorilor mei care o să spună că i-am trădat că nu m-am bătut până la capăt. Mai bine pierd decât să mă sinucid politic ", a susţinut Ludovic Orban.

Citește și: VIDEO Florin Cîțu spune că nu pleacă de la Palatul Victoria decât cu o moțiune: 'USR cere votul celor de la PSD și este alături de AUR'

Orban a adăugat că a candidat, fiind un vot în Delegaţia Permanentă, nu în Congres.

"A câştigat Alina, că preşedintele României ales a stat în sală şi a câştigat cu 48 la 29 (...) rezultatul l-aţi văzut. Când era de luat o decizie - şi Ghiţă (Gheorghe Falcă - n.r.) ştie - şi nu existau argumente pentru anumite decizii era un deget arătat înspre ceruri... N-aş mai vrea să se întâmple aşa ceva în PNL. PNL trebuie să trăiască pe propriile picioare. Deciziile în PNL trebuie să aparţină PNL şi trebuie luate în funcţie de interesele fundamentale ale PNL. Categoric că trebuie să fim într-un parteneriat cu preşedintele României, dar pe măsură ce trece timpul acest parteneriat trebuie să fie pe picior de egalitate, în care să conteze în luarea deciziilor, prioritar, interesele PNL", a mai afirmat el.

Citește și: VIDEO Florin Cîțu este decis: România introduce certificatul de vaccinare pentru accesul în diverse obiective pentru ca economia să nu fie închisă .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.