Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Nord-coreenii s-au înghesuit la concertul de Anul Nou din piața centrală din Phenian, fără a respecta regulile de distanțare socială

revelion

Piaţa centrală din capitala nord-coreeană Phenian s-a umplut joi seara de o mulţime de petrecăreţi veniţi să vadă concertul şi artificiile de Anul nou, pe fondul restricţiilor impuse pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus, au transmis media de stat nord-coreene citate de Reuters.

Televiziunea publică a arătat participanţi la festivităţi purtând măşti faciale, dar stând aproape unul de altul în Piaţa Kim Ir Sen, cu baloane şi lumini în mâini, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Inedit - Alina Gorghiu îi cere explicații OFICIAL Ralucăi Turcan/ DOCUMENT

Artiştii, care nu purtau măşti de protecţie, au cântat şi dansat pe o scenă decorată cu un uriaş "2021" colorat. Oameni de zăpadă gigantici băteau cadenţa în timp ce cântăreţii interpretau cântece patriotice, cu refrene precum "Glorie generalului Kim Jong Un" şi "Cel mai mult îmi iubesc ţara".

Totuşi, festivităţile au fost "clar" mai limitate ca amploare decât în anii trecuţi, a apreciat Colin Zwirko, corespondentul NK News, cu sediul la Seul (Coreea de Sud).

Coreea de Nord a susţinut că nu a înregistrat cazuri de contaminare cu noul coronavirus, deşi a efectuat mii de teste, iar guvernul nord-coreean a închis aproape complet graniţele ţării şi a adoptat şi alte măsuri stricte pentru a împiedica apariţia epidemiei. Totuşi, oficiali din Coreea de sud şi SUA au exprimat îndoieli că nu au existat deloc cazuri de infectare.

În octombrie, liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat în aceeaşi piaţă din Phenian o paradă militară la care au defilat mii de soldaţi fără mască.

Coreea de Nord se pregăteşte săptămâna aceasta pentru un amplu congres al partidului conducător, a cărui dată exactă nu a fost anunţată, dar potrivit agenţiei de presă de stat KCNA delegaţii au început deja să sosească în capitală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.