Muzica religioasă face parte din ceea ce se numește manifestarea deplină a omului credincios. La Ploiești, a luat ființă un eveniment-concurs, ”Lumina lumii”, care și-a propus să arate parte din frumusețea ortodoxiei românești. Zeci de tineri își manifestă iubirea față de Hristos prin interpretarea de cântece religioase.
Chiar la prima ediție a concursului prahovean, grupul vocal-instrumental ”Celesta”, format din elevi de la Colegiul Național “Nicolae Grigorescu”, din municipiul Câmpina, a obținut premiul I și premiul de popularitate la secțiunea muzica religioasă. Concursul “Lumina lumii” se află la prima ediție și este organizat de Palatul Copiilor din Municipiul Ploiești.
Condus de profesoara de religie Elisabeta Milea, corul ”Celesta” este format din 25 de membri: 23 de fete și 5 băieți. Elevii au vârstele cuprinse între 12 și 18 ani, iar din repertoriul lor fac parte, așa cum este și firesc, pe lângă cântările religioase, și cântece patriotice. La concursul ”Lumina lumii”, tinerii de la ”Celesta” au impresionat audiența și membrii juriului cu interpretarea cântărilor ”Imnul rugăciunii isihaste”, ”Hristos anesti” și ”Doamne, ocrotește-i pe români”, dar și prin portul popular pe care l-au etalat cu mândrie și bucurie.
”Imnul rugăciunii isihaste” este o compoziție recentă a preotului Cristian Alexandru, membru al Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, condus de arhidiaconul Mihail Bucă.
Imnul a fost alcătuit în contextul Anului Comemorativ al Sfinților Isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț și a fost intonat, în premieră, la strana Catedralei Patriarhale în prima zi a anului.
Comentează