Starea sănătăţii Papei Francisc, care se află în convalescenţă la Vatican după cinci săptămâni de spitalizare din cauza unei pneumonii grave, a înregistrat ”ameliorări uşoare”, inclusiv în privinţa vorbirii, anunţă vineri Vaticanul, relatează AFP, citat de news.ro.
Pope Francis has made his first public appearance in over a month
— Catholic Arena (@CatholicArena) March 23, 2025
He blessed the crowd and spoke to them
He now returns to the Vatican
???????? pic.twitter.com/BfXOMF7Qks
Suveranul Pontif în vârstă de 88 de ani ”continuă kinetoterapia motrice şi respiratorie, iar starea sa se ameliorează, inclusiv în privinţa capacităţii sale de a vorbi”, anunţă serviciul de presă al Vaticanului.
Înainte de a fi externat de la Spitalul Gemelli din Roma, duminică, Papa Francisc a apărut slăbit, cu trăsăturile marcate şi o voce fragilă, respirând cu dificultate.
Folosirea oxigenului în debnit mare a scăzut, dar continuă pe timpul nopţii, iar în timpul zilei Papa continuă să beneficieze de o asistenţă cu oxigen în debit normal, anunţă serviciul de presă.
Jorge Bergoglio nu a primit nicio vizită săptămâna aceasta din partea ”celor mai apropiaţi colaboratori ai săi” şi este într-o ”dispoziţie bună”.
El continuă să oficieze împreună cu cineva o slujbă zilnică la reşedinţa sa, Sf. Martha, în care locuieşte, la Vatican, precizează aceeaşi sursă.
În acest stadiu, nicio apariţie publică a Papei nu este prevăzută duminică la rugciunea săptămânală Angelus, care va fi publicată în scris.
Papa Francisc a fost informat cu privire la cutremurul puternic care a avut loc vineri în Myanmar şi Thailanda şi se roagă pentru voctime, anunţă biroul de presă.
După ce a fost spitalizat timp de 38 de zile din cauza unei duble pneuumonii care i-a pus viaţa în pericol în două rânduri, Papa argentinian se află într-o convalescenţă de două luni, fără activităţi publice şi contacte reduse.
Comentează