Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO România ar trebui să facă 28.000 de teste zilnic pentru pentru eficientizarea măsurilor de relaxare - Un medic român din SUA rupe tăcerea

teste

România și-ar putea crește semnificativ capacitatea de testare pentru infecția cu coronavirus dacă ar folosi secvențierea, o metodă deja aplicată în SUA, consideră Dr. Mihai Niculescu, medic român stabilit în SUA, care a calculat că România ar trebui să facă aproximativ 28.000 teste pe zi pentru ca măsurile de relaxare să fie eficiente și să asigure reducerea la minimum a transmisiei virusului SARS-CoV-2, potrivit unui interviu exclusiv acordat 360medical.ro.

Citește și: DNA Timişoara stă cu tunurile pe DRPD - Cercetează concursurile de la Direcţie anterioare anului 2019 când a izbucnit dosarul 'PSD Arad'

În România s-au efectuat până în prezent peste 330.000 de teste pentru Covid-19, ceea ce înseamnă 17.200 de teste la un milion de locuitori. Statele Unite sunt pe primul loc în lume la numărul de persoane testate pozitiv cu coronavirus și au realizat până acum 38.600 de teste la un milion de locuitori.

Dr. Mihai Niculescu, medic român stabilit în SUA, expert în nutrigenetică și epigenetică, recunoscut la nivel internațional, cu un doctorat în biochimie nutrițională la Universitatea din Carolina de Nord, a făcut un calcul privind capacitatea de testare pentru Covid-19 în România. În opinia sa, pentru ca măsurile de relaxare să fie eficiente și să asigure minimizarea transmisiei coronavirusului SARS-CoV-2, România ar trebui să facă aproximativ 28.000 teste pe zi – cu mult peste capacitatea actuală de testare.

Citește și: Controlorii de la Nădlac II sunt sub lupa procurorilor

,,Secvențierea este o metodă deja aplicată în Statele Unite. Astfel de teste pentru Covid-19 au fost standardizate și aprobate de FDA. În România sunt peste 30 de mașini de secvențiere. Cu ajutorul acestora se poate ajunge la 30.000 de teste pe zi. România a avut la dispoziție două luni în care cu mașini deja existente ar fi putut să pună la punct o capacitate de testare probabil de 10 ori mai mare decât are acum”, a afirmat dr. Niculescu, în exclusivitate pentru 360medical.ro.

În opinia acestuia, ajungerea României spre 30.000 de teste pe zi nu este deloc nerealistă. Specialistul român, care a creat cel mai complex test nutrigenetic din lume, este de părere că testarea pentru Covid-19 în SUA este încă destul de redusă față de potențialul economic al țării.

Asemănări și deosebiri între New York și Suceava

Cele două orașe s-au confruntat recent cu mari focare epidemiologice de SARS-CoV-2, motiv pentru care l-am invitat pe dr. Mihai Niculescu să facă o paralelă între New York și Suceava din acest punct de vedere.

,,Deosebirea dintre ele este modul în care autoritățile au înțeles să reacționeze. În New York autoritățile au acționat foarte la obiect, pe față am putea spune, cu multă implicare a autorităților în ceea ce privește comunicarea către public a ceea ce  fac, pe când în Suceava mi s-a părut că a fost o combinație de încercare de a ascunde anumite lucruri pentru a nu ieși prost în fața celorlalți și o lipsă de competențe care a fost reparată în parte prin militarizarea vestită”, a spus Niculescu.

O altă deosebire remarcată de expertul român este legată de gradul de infectare a personalului medical cu noul coronavirus. În România un cadru medical din 8 este infectat, în Statele Unite rata este mult mai mică 1 la 20.

,,Diferența principală constă în două elemente: disciplina pe care lucrătorii medicali și-au impus-o, circuitele și asigurarea calității acestora și asigurarea faptului că oamenii respectă acest lucru”, a precizat dr. Mihai Niculescu.

În acest moment Statele Unite se află într-o perioadă foarte asemănătoare cu cea a României din punctul de vedere al dinamicii curbelor pandemiei de COVID-19, aflându-se pe un platou, cu ușoare tendințe dar neconvingătoare încă de scădere.

“Problema este că în Statele Unite în mod particular față de alte țări, evoluția epidemiei este foarte diferită în diverse regiuni. În New York există o coborâre în acest moment, dar sunt state în plină ascensiune și state care sunt pe un platou”, a atras atenția expertul român stabilit în America.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.