VIDEO Se construiește cel mai lung pod suspendat din lume: Va fi în Europa și este visat încă din epoca Imperiului Roman

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-08-2025 16:42

Actualizat: 06-08-2025 19:42

Visul unui pod care să lege Italia de Sicilia prin strâmtoarea Messina datează din epoca romană. Astăzi, Guvernul italian a dat undă verde construcției celui mai lung pod suspendat din lume, care va lega Sicilia de restul Italiei, în ciuda îngrijorărilor legate de cutremure, impactul asupra mediului și riscurile de implicare a mafiei, informează Mediafax.

Dacă va fi construit, podul peste Strâmtoarea Messina ar avea o deschidere de 3,2 kilometri și ar fi cel mai lung pod suspendat din lume.

Conform AP, un proiect, dezbătut timp de decenii, pentru construirea unui pod care să unească Sicilia cu peninsula italiană a primit aprobarea decisivă miercuri, deschizând calea pentru începerea lucrărilor.

O comisie interministerială responsabilă de investițiile publice strategice a aprobat proiectul în valoare de 13,5 miliarde de euro, a anunțat Ministerul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Matteo Salvini, a declarat că podul va reprezenta „un accelerator pentru dezvoltare” în sudul Italiei, o regiune istoric marcată de decalaje economice și infrastructuri deficitare.

Proiectul, care ar urma să devină cel mai lung pod suspendat din lume, ridică însă semne de întrebare cu privire la posibilele efecte negative asupra mediului, riscurile seismice din zonă și potențiala implicare a grupurilor mafiote.

Acest pod este visat încă din perioada romană

Există o vorbă populară în italiană - similară cu cea folosită de anglofoni „when hell freezes over” - care se traduce prin „o voi face când podul spre Messina va fi terminat".

Visul unui pod care să lege continentul de Sicilia prin strâmtoarea Messina datează din epoca romană, când consulul Metellus a înșirat butoaie și lemn pentru a muta 100 de elefanți de război din Cartagina la Roma în anul 252 î.Hr. conform scrierilor lui Pliniu cel Bătrân. De atunci, diverse planuri, inclusiv o idee de a construi un tunel, au apărut și au dispărut.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri