Vloggerul Selly este, fără doar și poate, exponentul noii generații! Andrei Șelaru a suscitat interesul publicului de aproape toate vârstele în ultimele săptămâni prin criticile la adresa sistemului de învățământ, dar și a miniștrilor Educației.
Însă, în ultima sa postare de pe canalul de YouTube, Selly a dat dovada imaturității sale și că cei care văd în el un ”model” se înșală. El a pus un bărbat, Nicu, care a făcut figurație și în filmul trupei sale, 5Gang, să îl amenințe pe un minor cu o baionetă cu o lamă de peste 20 de centimetri, în public.
”Cum ar fi să vin să te fac franjuri, să te fac sarmale, să îți iau ficații? Ce te uiți în stânga și în dreapta? Tot te prind să își trag două gloanțe în cap!”, îi spune bărbatul celui amenințat, în timp ce scoate baioneta din geantă.
Tânărul amenințat în ceea ce ei numesc ”prank” este Gami, prieten al vloggerului. Totul a fost filmat, iar minorul a fost vizibil afectat de cele întâmplate. Deși, inițial, clipul a fost urcat pe YouTube fără ”blurarea” (n.r. acoperirea) lamei cuțitului, ulterior Selly a editat filmarea și a acoperit lama cuțitului. Videoul are, până acum, peste 1.200.000 de vizualizări și peste 5.400 de comentarii, unele dintre ele negative.
”O gândeam de o lună!”, s-a lăudat Selly, după farsă.
Citește și: Ludovic Orban explică de ce a fost nevoie de Legea carantinării: Există evoluții fulminante în cazuri fără simptome .
După ”prank-ul” lui Selly, Gami a postat un video în care explică ce a simțit în timpul farsei.
Comentează