VIDEO Senatul, la 160 de ani de la înfiinţare: A început şedinţa solemnă în plen

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-06-2024

Actualizat: 17-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: romania libera

Şedinţa solemnă a Senatului prin care se marchează 160 de ani de la înfiinţarea acestui for legislativ a început, luni, prin intonarea Imnului de stat în interpretarea Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".

La şedinţa solemnă participă, pe lângă actuali membri ai Senatului, foşti preşedinţi ai forului legislativ.

Cu acest prilej, este organizat şi un concert aniversar la Ateneul Român.

La recepţia oferită de preşedintele Senatului cu această ocazie au fost invitate aproximativ 750 de persoane.

Senatul a fost înfiinţat printr-un document cu valoare constituţională numit "Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris", act aprobat prin plebiscitul din luna mai 1864 şi promulgat ulterior de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Prima şedinţă a Senatului României a avut loc pe 6 decembrie 1864.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri