Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Sute de oameni, zeci de primari și zeci de preoți au participat la înmormântarea deputatului Corneliu Olar, de la PNL

Deputatul liberal de Alba, Corneliu Olar, a fost înmormântat vineri în comuna sa natală, Horea, la slujbă, oficiată de Mitropolitul Andrei Andreicuţ şi de zeci de preoţi, fiind prezente sute de persoane, printre care parlamentari, zeci de primari, localnici, dar şi unul dintre medicii care au supravieţuit accidentului aviatic din Munţii Apuseni din 2014, produs în apropiere, pe Vârful Petreasa.

Corneliu Olar, care a decedat luni seara, la 62 de ani, în Bucureşti, în urma unei boli incurabile, se afla la cel de-al treilea mandat de deputat, având, de asemenea, la activ mai multe mandate de primar al comunei Horea.

El a fost înmormântat vineri în comuna din Apuseni. Slujba religioasă a fost oficiată de către Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, care anterior a fost Episcop şi Arhiepiscop de Alba Iulia. La slujbă au fost prezenţi, de asemenea, zeci de preoţi din comunele din Apuseni.

L-au condus pe ultimul drum pe Corneliu Olar şi un număr mare de primari din judeţ, colegi de partid, colegi de Parlament, conducerea Consiliului Judeţean Alba.

Printre cei care au fost prezenţi la Horea s-a aflat şi medicul Radu Zamfir, care a păstrat o relaţie apropiată cu moţii implicaţi în salvarea supravieţuitorilor accidentului aviatic, el fiind, de altfel, şi "cetăţean de onoare" al comunei, la propunerea lui Corneliu Olar. De altfel, în locul în care a căzut aeronava, pe Vârful Petreasa, tot la iniţiativa lui Olar, sătenii au amenajat într-un foişor de lemn un "altar". Deputatul s-a implicat ulterior în atragerea de investiţii pentru asfaltarea unui drum până aproape de locul accidentului, numit de către săteni "Drumul lui Iovan".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.