Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, transmite un mesaj puternic despre viitorul României și al Uniunii Europene, subliniind că țara noastră poate deveni puternică și competitivă doar prin investiții în oameni, unitate și o viziune clară de dezvoltare.
Într-o postare publicată sâmbătă pe Facebook, Negrescu afirmă că obiectivul construirii unei Românii moderne poate fi atins doar într-o Europă „realistă, curajoasă și unită”, care își valorifică întregul potențial.
„Avem nevoie de o viziune clară și de implicarea tuturor celor care își doresc binele României. Într-o lume marcată de ură și extremism, răspunsul nostru trebuie să fie echilibrul, încrederea și acțiunea”, a scris Victor Negrescu.
Europarlamentarul social-democrat subliniază că România trebuie să-și consolideze competitivitatea prin investiții în educație, cercetare și capital uman, păstrându-și totodată ancorarea în proiectul european.
Mesajul său vine într-un moment în care dezbaterile privind viitorul Uniunii Europene și poziția României în cadrul acesteia se intensifică, pe fondul ascensiunii extremismului și al provocărilor politice și sociale cu care se confruntă continentul.
Comentează