Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viktor Orban exultă: Ungaria a creat un stat democrat creştin şi este capabilă să fie independentă

The Budapest Beacon
Viktor Orban

Ungaria a creat un stat democrat creştin, menţinând principiile democratice, dar respingând liberalismul, a declarat premierul Viktor Orban la Universitatea de Vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad, subliniind că naţiunea ungară este capabilă să fie independentă, relatează agenţia MTI preluată de mediafax.

Vezi și: BREAKING - Declaraţia completă dată de agresorul din Caracal în faţa procurorilor

Ungaria a fost reorganizată într-un "stat democrat creştin unic". "Toate democraţiile sunt prin natură liberale, iar creştin-democraţia trebuie să fie, de asemenea, liberală. Dar democraţia liberală a fost viabilă atât timp cât a avut un efect pozitiv asupra omenirii", prin garantarea libertăţilor personale şi a proprietăţii private. "Însă de când a început să rupă legăturile dintre oameni şi realităţile vieţii, de când a început să pună sub semnul întrebării identitatea de gen, să devalorizeze identitatea religioasă şi să considereze redundantă afilierea naţională, conţinutul (democraţiei liberale -n.red.) s-a schimbat radical. Acesta este spiritul ultimilor 20-30 de ani în Europa", a declarat Viktor Orban.

Liderul Ungariei i-a acuzat pe adepţii democraţiei liberale care critică Guvernul de la Budapesta că "recurg la ură", nu la argumente. Viktor Orban a precizat că Ungaria a optat pentru menţinerea sistemului economiei de piaţă şi a instituţiilor democratice, dar a schimbat structurile sociale. "Cu alte cuvinte, am spus «da» democraţiei, şi «nu» liberalismului", a subliniat Orban.

Naţiunea ungară are acum calibrul politic şi economic de a se apăra şi a fi independentă, a subliniat Viktor Orban, notând că Guvernul de la Budapesta a reuşit să recâştige suveranitatea naţională şi să protejeze frontierele de imigraţie. "Generaţia noastră a primit oportunitatea istorică de a consolida naţiunea ungară", a precizat liderul ungar.

Premierul Ungariei a semnalat intenţia de a ajusta politicile economice dacă situaţia se va deteriora în Uniunea Europeană. "Dacă estimările noastre asupra perspectivelor economiei europene se dovedesc a fi corecte, în primăvara anului 2020 şi în toamna anului 2020 vom avea nevoie de planuri de acţiune pentru a ne proteja economia", a afirmat Orban, conform agenţiei Reuters. Analiştii se aşteaptă la o reducere a creşterii economice a Ungariei de la 4,3% anul acesta la 3,3% în 2020.

Viktor Orban a atras atenţia că Ungaria va continua să fie implicată în disensiuni cu Uniunea Europeană pe tema principiilor statului de drept. "Ungaria trebuie să rămână calmă, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să îşi ofenseze partenerii", a insistat Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.