Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIOLENȚĂ EXTREMĂ Intervenție ÎN FORȚĂ a jandarmilor, în Piața Victoriei: Protestatarii, tot mai mulți, au început să oprească mașinile / VIDEO

Inquam Photos / George Călin
Inquam proteste 2 decembrie

UPDATE "Trei persoane au fost conduse la secţie pentru verificări şi aplicarea sancţiunilor legale. Prima persoană de la care a pornit tot scandalul este cel care a fost acuzat că lovit un cetăţean, o persoană în vârstă, şi care, probabil, va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Celorlalte două li se vor aplica sancţiuni contravenţionale. Vom vedea ce vor stabili colegii noştri. Este vorba de două dintre persoanele care au împiedicat jandarmii să-l ridice pe primul, au împins garduri", a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Georgian Enache.

UPDATE În Piaţa Victoriei sunt aproximativ 100 de persoane, care încearcă să împiedice instalarea târgului de sărbători organizat de municipalitate.

UPDATE

O parte dintre protestatarii aflaţi în Piaţa Victoriei au intrat în conflict cu angajaţii Primăriei Capitalei care amenajează târgul de sărbători, au împins gardurile de protecţie şi au încercat să intre pe partea carosabilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.

"Sunt cei de la Primărie care amenajează zona respectivă cu târgul şi am înţeles că o parte din cei care protestau acolo împotriva amenajării acestui târg au împins gardurile de protecţie, au încercat să intre pe partea carosabilă. Noi nu am făcut altceva decât să oprim deplasarea lor pe zona carosabilă. Aceştia au înţeles şi s-au retras din nou în mijlocul Pieţei. Vom rămâne acolo pe toată perioada şi ne vom asigura că lucrurile vor rămâne sub control. Facem un apel la calm, la echilibru. Le-am pus în vedere celor care participă acolo că violenţa nu este un mijloc de rezolvare a problemei", a precizat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Georgian Enache.

Citește și: Declaraţii incendiare făcute de omul săptămânii în Parlamentul European! Reacţii pe subiectele momentului

El a spus că este vorba de aproximativ 20-30 de persoane care protestează, având steaguri şi portavoce.

"Vom rămâne în zonă cât va fi necesar. Nu vrem să se ajungă la acte de violenţă, la escaladarea unor conflicte şi prezenţa noastră acolo trebuie să asigure un echilibru. În acest moment ei sunt în continuare în zona centrală, folosesc portavocea, steagurile, dar situaţia este calmă", a adăugat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Citește și: Bugetarii nu se așteptau la asta! Cu câte la va scădea salariul de la 1 ianuarie – procent semnificativ

Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei a crescut sâmbătă la prânz, tensiunea fiind amplificată de montarea unui parapet de beton în zona in care ar urma să aibă loc Târgul de Crăciun. Jandarmii au intervenit în forță și au încercat să ridice un protestatar, dar s-au lovit de opoziția celorlalți. S-a ajuns la loviri și îmbrânceli, iar mai mulți manifestanți au ajuns pe jos. Un protestatar a fost urcat în duba jandarmeriei.

Cele câteva zeci de persoane, unele aflate în piaţă încă de dimineaţă, scandează împotriva primarului Capitalei, Gabriela Firea, şi a PSD, scrie news.ro.

Citește și: S-a aflat! Cât de bogat este secretarul de stat Raed Arafat și ce venituri are acesta

“Nu vrem târg şi festival, vrem pe Dragnea-n tribunal!”, strigă cei aflaţi în piaţă.

De asemenea, au avut loc şi îmbrânceli şi dispute verbale între jandarmi şi protestatari.

Cei aflaţi în piaţă au oprit înaintarea unora dintre maşinile care transportau materialele necesare instalării târgului.

Citește și: Lovitură pentru Gabriela Firea! Refuzul care îi dă peste cap planurile .

Sursa foto: Inquam Photos

content-imagecontent-imagecontent-imagecontent-imagecontent-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.