Violențe în Iran - Cel puţin 106 persoane au fost ucise în 21 de oraşe

Autor: George Traicu

Publicat: 19-11-2019

Actualizat: 19-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: YouTube

Cel puţin 106 persoane au fost ucise în 21 de oraşe, în Iran, în reprimarea manifestaţiilor împotriva scumpirii carburanţilor, a anunţat marţi Amnesty International, relatează Reuters potrivit news.ro

”Organizaţia crede că numărul real al morţilor poate fi mult mai mare, anumite informaţii sugerând că 200 de persoane au fost ucise”, anunţă ONG-ul într-un comunicat.

”Secvenţe video autentice, declaraţii ale unor martori oculari şi informaţii culese de la activişti din afara Iranului demonstrează existenţa unei înclinaţii aprige către omor în rândul forţelor de ordine iraniene”, apreciază organizaţia pentru apărarea drepturilor omului într-un mesaj postat pe Twitter.

Un purtător de cuvânt al aparatului judiciar iranian a dat asigurări anterior că situaţia a revenit la normal după mai multe zile de contestare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri