Violeta Alexandru, ministrul desemnat la Muncă: Vor fi fonduri pentru creșterile de pensii și salarii

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 04-03-2020

Actualizat: 04-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Violeta Alexandru, ministrul desemnat pentru portofiul Muncii în Cabinetul Cîțu, a declarat, miercuri, după audierile din Parlament, că există fonduri pentru creșterile de pensii și salarii anunțate, anunță MEDIAFAX.

„Sunt într-o comunicare constantă cu ministrul Finanțelor Publice, cel care urmărește evoluția încasărilor la buget, modul în care economia reacționează inclusiv la schimbările din plan politic și public, inclusiv la această situație de instabilitate politică. Nu există niciun semnal care să mă determine să îmi schimb punctul de vedere pe subiectul aplicării legii pensiilor. Am prevăzut bani în buget, vor fi fonduri pentru creșterile de pensii și salarii”, a declarat aceasta.

Citește și: Scandal între deputatul Ungureanu și ministrul Costache în timpul audierilor : ‘Speram să nu deveniți politician’

Alexandru a fost întrebată de jurnaliști dacă nu renunță la planurile privind creșterea pensiilor, chiar dacă, recent, Comisia Europeană a atras atenția că România ar putea depăși în 2021 un deficit bugetar de 6%.

„Aspectele legate de creșterea deficitului și măsurile care se impun pentru scăderea acestuia sunt gestionate de portofoliul Finanțelor”, a răspuns aceasta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri