Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorica Dăncilă a anunțat că România vrea să găzduiască Dialogul 16+1 pentru cooperarea în educație

Guvernul Romaniei
Viorica Dancila

Premierul Viorica Dăncilă, a afirmat, la sesiunea plenară a Summit-ului "16+1" de la Sofia, că România vrea să găzduiască Dialogul 16+1 privind cooperarea în domeniul educației, în continuarea Reuniunii ministeriale ASEM pe educație, din mai 2019, când România va deține președinția Consiliului UE, scrie Mediafax.

De asemenea, prim-ministrul Dăncilă, a exprimat sprijinul ferm al României pentru dezvoltarea, în mod pragmatic, a cooperării „16+1” și angajamentul pentru continuarea promovării și impulsionării obiectivelor convenite în acest cadru, ce vor contribui la dezvoltarea economică și creșterea prosperității țărilor participante, informează Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, șeful Executivului român a transmis omologilor din statele participante la format interesul pentru realizarea de proiecte regionale în infrastructura de transport, "cât și pentru dezvoltarea de inițiative în domeniul energiei, comunicațiilor sau care sunt menite să faciliteze contactele inter-umane, inclusiv pentru intensificarea dialogului privind politicile de educație".

Premierul Dăncilă a mai subliniat importanța acțiunilor care promovează conectivitatea între partenerii europeni și asiatici, accetuând rolul semnificativ pe care îl pot juca Dunărea și Marea Neagră pentru creșterea mobilității și competitivității, două obiective circumscrise cooperării în format „16+1”.

Citește și: Viorica Dăncilă și femeile din PSD îl atacă pe Ludovic Orban: 'Este INCAPABIL, are o manieră incalificabilă prin care încearcă să răstoarne Guvernul'

Aceasta a pledat pentru identificarea unor modalități concrete prin care să se realizeze cooperarea ”16+1”, pe de o parte, și mecanismele politico-economice ale relației UE-China și programele UE din domeniul infrastructurii și investițiilor, pe de altă parte. Dăncilă a adăugat că această linie de acțiune are potențialul de a confirma și consolida contribuția formatului „16+1” la întărirea legăturilor dintre Europa și China, un obiectiv pe care România îl susține pe deplin, conform sursei citate.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă se află sâmbătă la Sofia, Bulgaria, unde participă la cea de-a șaptea ediție a Summit-ului șefilor de guvern ai statelor care sunt parte a formatului de cooperare R.P. Chineză - Europa Centrală și de Est, cunoscut și sub denumirea 16+1.

În cadrul vizitei de sâmbătă, de la Sofia, a premierului Viorica Dăncilă la Summit-ul "16+1", a fost semnat un memorandum de cooperare în domeniul transporturilor și infrastructurii între România și Republica Populară Chineză de către Lucian Șova, ministrul Transporturilor și Lifeng HE, președintele Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă.

Formatul de cooperare China – Statele Europei Centrale și de Est („16+1”) a fost iniţiat în anul 2011, în marja vizitei în Ungaria a premierului Republicii Populare Chineze, Wen Jiabao. Cu această ocazie, a avut loc o primă reuniune în acest format, cu participarea miniştrilor economiei şi dezvoltării din statele partenere.

Obiectivul principal al formatului îl reprezintă dezvoltarea cooperării între statele participante într-o gamă largă de domenii, precum comerţul, investiţiile, infrastructura, energia, schimburile culturale şi educaţia.

Statele europene participante sunt: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Au statut de observatori Austria, Belarus, Elveția, Grecia, Serviciul European de Acțiune Externă al UE și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În fiecare an, are loc un Summit 16+1 la nivel de prim-miniștri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.