DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Viorica Dăncilă îl pune la punct pe premierul Olandei: 'Noi îndeplinim criteriile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen încă din 2011'

Inquam Photos / George Calin
viorica dancila guvern

Locul României este în spațiul Schengen, spune premierul Viorica Dăncilă, întrebată la Alba Iulia despre declarația prim-ministrului olandez Mark Rutte, care a spus la Sibiu că România va putea intra în spațiul Schengen după ce va începe să respecte valorile democrației și ale statului de drept, potrivit mediafax.

„Nu știu ce a declarat premierul Olandei, dar eu pot să vă spun un lucru: că Schengen-ul nu este legat de niciun MCV și nici de alte considerente. Noi îndeplinim criteriile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen încă din 2011, lucru de altfel confirmat de către Comisia Europeană”, a răspuns premierul Viorica Dăncilă, întrebată la Alba Iulia despre declarația prim-ministrului olandez Mark Rutte.

Citește și: Lovitură fabuloasă dată de RCS&RDS! Zeci de mii de români au făcut asta

În opinia prim-ministrului român, decizia este doar politică.

„Știm că sunt câteva țări care politic nu sunt de acord cu acest lucru. Eu cred că trebuie să fie o altă abordare: dacă tot vorbim de viitorul Europei, atunci când sunt toate criteriile îndeplinite trebuie ca toate țările, dacă au aceleași obligații, să aibă și aceleași oportunități. Deci locul României este în spațiul Schengen”, a spus Dăncilă.

Premierul olandez Mark Rutte, aflat la Sibiu pentru a participa la summitul informal al liderilor UE, a declarat joi că România va putea intra în spațiul Schengen după ce va începe să respecte valorile democrației și ale statului de drept.

Citește și: Protestatarii #Rezist ies la atac, după ce au fost săltați de jandarmi! ‘Noi nu discutăm pe lege’

Întrebat când consideră că România va fi pregătită pentru a fi admisă în spațiul Schengen, Rutte a declarat că acest lucru se va întâmpla când va începe să se conformeze "tuturor regulilor statului de drept și ale democrației".

"România va fi admisă când vă veți conforma tuturor regulilor statului de drept și ale democrației. Deocamdată, nu mergeți în direcția corectă", a afirmat oficialul olandez.

Citește și: Greșeala uriașă făcută Radu Mazăre! Ce a declarat consulul Madagascarului

Principalul subiect al discuțiilor al reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu va fi viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea și la prioritățile acțiunii la nivel european pentru următorii ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.