DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIREO - Anchetă la Constanța: ITM cercetează moartea celor doi scafandri

scafandru, misiune, resuscitare, mare

Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa a anunţat că începe cercetările în privinţa morţii celor doi scafandri de la Eforie Nord, care supravegheau lucrările de înnisipare a plajei, la aproximativ 500 de metri în larg, un reprezentant al instituţiei deplasându-se pentru a face verificări la locul incidentului. Cei doi se scufundaseră pentru o firmă care monitoriza biodiversitatea în acea zonă, relatează News.ro.

Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa, Eugen Bola, a declarat, pentru News.ro, că în urma verificărilor va fi stabilită cauza producerii acestui accident de muncă.

"În acest moment un inspector de muncă de la Serviciul Control, Securitate şi Sănătate în Muncă se deplasează la Eforie. Vor fi luate declaraţii, vor fi făcute fotografii, măsurători, cam tot ce se execută de către Parchet, pentru că noi acţionăm împreună, procesul nostru verbal de cercetare ajunge la Parchet, solicitat de domnul procuror, pentru că suntem singurii competenţi să stabilim cauzele producerii unui accident de muncă, dinamica produceri acestuia”, a afirmat Eugen Bola.

Conform unor surse din cadrul Administraţie Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, cei doi făceau scufundări pentru o firmă care a câştigat licitaţia în cadrul proiectului "Reducerea eroziunii costiere – faza a doua" pentru realizarea serviciilor de monitorizare a biodiversităţii. Astfel, ei urmau să monitorizeze partea de floră şi faună subacvatică din acea zonă. După ce erau realizate serviciile de monitorizare a biodiversităţii, o altă firmă începe realizarea lucrărilor propriu-zise de îndiguire şi de lărgire a plajelor.

Expertul în salvări maritime Dorel Onaca a declarat, pentru News.ro, că meseria de scafandru implică o mare responsabilitate, iar cei care ajung să se joace cu aceasta plătesc cu viaţa.

"Meseria de scafandru este una respectată şi cu mare responsabilitate, iar cei care se joacă de-a scafandreria ajung să plătească cu viaţa. Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat", a afirmat Onaca.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

El s-a întrebat dacă cei doi erau scafandri şi aveau toate atestările necesare sau erau două persoane care făceau scufundări. De asemenea, Onaca a precizat că trebuie lămurit şi dacă cei doi aveau permis de lucru sub apă de la Căpitanie, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple în mod normal.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că echipele de salvare au intervenit, vineri, la o misiune la Eforie Nord pentru căutarea a doi scafandri care supravegheau lucrările de înnisipare a plajei, la aproximativ 500 de metri în larg.

În zonă s-au deplasat o ambarcaţiune RIB cu patru scafandri, o autospecială de stingere, un echipa SMURD B, elicopterul SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Scafandrii au fost găsiţi, fiind aduşi inconştienţi la mal unde au început manevrele de resuscitare, fără a putea fi salvaţi. Victimele aveau 32 de ani şi 54 de ani şi erau din Iaşi, respectiv Mangalia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.