Preşedintele Chinei, Xi Jinping, afirmă, într-un articol de opinie publicat miercuri în principalul ziar nord-coreean, că vizita sa la Phenian va contribui la realizarea de progrese în dialogul şi negocierile asupra problemelor din peninsula coreeană, precum denuclearizarea, scrie EFE potrivit Agerpres.
Articolul a apărut în Rodong, principalul cotidian al propagandei nord-coreene, în ajunul vizitei de două zile a liderului chinez în ţara vecină.
"Vom contribui activ la pacea şi stabilitatea regională şi la dezvoltare şi prosperitate prin întărirea comunicării şi coordonării cu Coreea de Nord şi alţi actori relevanţi pentru a obţine progrese în dialogul şi negocierile asupra problemelor din peninsula coreeană", arată Xi, în editorialul citat.
Textul face o referire clară la discuţiile privind denuclearizarea purtate de Phenian cu Washington, blocate de la summitul eşuat de la Hanoi din februarie, notează EFE.
În capitala vietnameză, Phenianul a pledat pentru o denuclearizare graduală însoţită de ridicarea progresivă a sancţiunilor, în timp ce Washingtonul a arătat că nu va relaxa sancţiunile până la renunţarea de către regimul nord-coreean la programele sale nuclear, de rachete şi de arme chimice şi biologice.
În articolul publicat miercuri, Xi afirmă că intenţia Beijingului este să rezolve prin dialog "motivele rezonabile care generează îngrijorarea regimului", într-o aparentă formă de susţinere a propunerii Phenianului de denuclearizare.
Vizita lui Xi Jinping va fi prima a unui lider chinez în Coreea de Nord în ultimii 14 ani şi tot prima de când Xi a preluat puterea, în 2013.
Totodată, aceasta are loc după ce Kim Jong Un a vizitat de patru ori China începând de anul trecut, ultima dată în ianuarie.
Vizita lui Xi Jinping la Phenian - Vom contribui activ la pacea şi stabilitatea regională
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

3
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
3

200
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
200

1.652
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
1.652

64
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
64

31
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
31

59
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
59

3.235
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
3.235

36
Războiul din Iran accelerează tranzițiala energia verde: europenii cumpără panouri solare
36

1.982
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
1.982

45
Israelul investighează atacurile din Liban care au ucis trei "Căşti Albastre"
45

75
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
75

3.434
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
3.434

56
Organizaţia Human Rights Watch condamnă recrutarea de copii de către Gardienii Revoluţiei în Iran
56
















Comentează