Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vizită regală în Bordeaux: Regele Charles al III-lea explorează simbolul Aquitaniei, cu istorie engleză de trei secole

doctorul zilei
regele charles

Vizita pe care regele Charles al III-lea o va întreprinde vineri la Bordeaux reînvie legăturile dintre Aquitania şi Anglia, care a guvernat timp de trei secole această regiune franceză, a importat vinul său "claret" şi a lăsat în zonă o amprentă de durată, pentru care stă mărturie o importantă comunitate britanică, informează AFP.

După vizita sa din 1977, când era prinţ de Wales, regele britanic va călca astfel pe urmele mamei sale, Elisabeta a II-a (1926-2022), care a vizitat această regiune de pe malurile fluviului Garronne în 1992, conform Agerpres.

"Ea încerca să reactiveze, să reamintească această legătură istorică", a subliniat Frederic Boutoulle, profesor de istorie medievală la Universitatea Bordeaux-Montaigne.

Aceste legături datează din 1152: Alienor (Eleanor), ducesă de Aquitania, s-a căsătorit atunci cu Henry al II-lea Plantagenetul, care a devenit regele Angliei doi ani mai târziu.

"Începând din acel moment, a existat o uniune dinastică între Aquitania şi Anglia care a durat trei secole, împotriva vânturilor şi a mareelor", a continuat acelaşi istoric, evocând existenţa unor "legături destul de puternice".

"Nu a fost o colonizare"

Până la Bătălia de la Castillon, care a pus capăt Războiului de o sută de ani, în 1453, ducatul Aquitania a fost guvernat de monarhi englezi, deşi dimensiunea teritorială a provinciei a variat destul de mult de-a lungul conflictelor şi în urma tratatelor încheiate.

În timpul acelei epoci, "Bordeaux a rămas întotdeauna englezesc", notează Guilhem Pepin, titularul unui doctorat în istorie la Universitatea Oxford şi specialist în domeniu. "Însă nu a fost o colonizare a populaţiei, a existat o mare autonomie", a adăugat el. Supuşii din Aquitania ai regelui Angliei nu vorbeau engleza, ci dialectul gascon.

Această uniune dinastică a fost benefică pentru comerţul Gasconiei, în special pentru domeniile sale viticole. "A fost o mană cerească pentru vinurile din regiune", a confirmat Frederic Boutoulle.

Potrivit registrelor fiscale din epocă, volumul mediu exportat din estuarul Gironde atingea 82.000 de tone pe an la începutul secolului al XVI-lea (aproape 700.000 de hectolitri), cu un an record în 1308-1309: 102.000 de tone (850.000 de hectolitri).

"Nu am mai găsit astfel de cifre decât în anii 1950", a precizat Frederic Boutoulle.

Deşi faimosul vin roşu clairet - sau "claret" - avea partea leului în aceste exporturi, elita engleză se delecta şi cu vinul alb, aşa cum era cel produs pe atunci la Saint-Emilion.

Regiunea păstrează şi astăzi urmele acestui trecut bogat, precum efigia leopardului englez care apare pe stema oraşului Bordeaux şi numele cetăţilor medievale înfiinţate de reprezentanţi ai regelui Angliei: Roger de Leyburn în localitatea Libourne (departamentul Gironde) şi John de Hastings în localitatea Hastingues (departamentul Landes).

Regele Angliei Richard al II-lea s-a născut în 1367 lângă Bordeaux - mai exact la Lormont, potrivit surselor istorice.

"Anacronism"

În perioada care a urmat, legătura culturală şi comercială s-a menţinut, în pofida cuceririi franceze, iar regiunea Bordeaux rămâne şi în prezent un pol de atracţie pentru britanici.

Potrivit Oficiului pentru Turism din Franţa, aproximativ 100.000 de britanici au petrecut vacanţe la Bordeaux în 2022, reprezentând al doilea grup ca mărime de turişti străini, după cei spanioli. Potrivit datelor furnizate de INSEE, înainte de Brexit, un sfert dintre britanicii care trăiau în Franţa locuiau în regiunea Nouvelle-Aquitaine (39.000 de rezidenţi în 2016).

Vizita regelui Charles al III-lea, anulată iniţial în urmă cu şase luni din cauza revoltelor provocate în Franţa de noua lege a pensiilor, le aduce multă bucurie britanicilor instalaţi în această regiune franceză.

"Am fost dezamăgită când nu a venit în martie", a declarat Christine Rychlewski, o reprezentantă a Bisericii Anglicane locale, care intenţionează să iasă vineri pe străzile oraşului Bordeaux pentru a-l aplauda pe regele Charles al III-lea, liderul Bisericii Anglicane.

"Este un lucru bun că această vizită a fost inclusă în program, este ceva benefic pentru prietenia franco-britanică", a adăugat această femeie sexagenară, o pensionară care a lucrat ca traducătoare şi interpretă.

Dar, pentru alţi britanici din zonă, aşa cum este Andy Smith, preşedintele Bordeaux Giscours Cricket Club, această vizită exprimă "un anacronism incredibil într-o ţară democratică".

"Familia regală este un simbol al sistemului de clasă britanic, pe care eu îl consider aberant", a adăugat Andy Smith, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bordeaux, care se declară "mai degrabă republican".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.