Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin a fost UMILIT, în Singapore: A fost pus să treacă prin porțiile de detectare a metalelor, iar Kremlinul neagă, deși sunt IMAGINI - VIDEO

sputnik
putin

Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat în Singapore pentru a participa la summitul ASEAN (13-15 noiembrie), a fost obligat de serviciile de securitate locale să treacă prin poarta de detectare a metalelor, deşi, în general, pentru şefii de stat se organizează un punct separat de control, a relatat anterior publicaţia Kommersant, citată de antena rusă a Deutsche Welle. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrie Peskov, a negat joi această informaţie, conform publicaţiei Vzgliad preluată de Agerpres

'El (Putin) a venit la centrul Suntec şi voia să intre, ca de obicei, pe lângă poarta de detectare a metalelor, care e pentru oricine, dar nu pentru el. Şi, totuşi, Vladimir Putin a fost redirecţionat spre poartă' de agenţii de securitate, a relatat miercuri corespondentul Kommersant din Singapore. În timpul verificării preşedintelui rus, senzorul s-a activat, a mai indicat acesta, calificând episodul drept o 'situaţie unică, fără nicio exagerare', întrucât pentru şefii de stat se amenajează de obicei un loc separat de control.

'Nu, nu a fost aşa. Putin a trecut, ca toţi ceilalţi, prin turnichet', a insistat Peskov, într-o intervenţie la postul de radio 'Govorit Moskva'.

De asemenea, şi ministrul pentru dezvoltare economică Maxim Oreşkin a declarat că la summitul din Singapore nu i s-a cerut să treacă prin poarta de detectare a metalelor la intrarea în centrul unde avea loc reuniunea, conform RIA Novosti.

Preşedintele rus a sosit în Singapore la 13 noiembrie pentru a participa la summitul ASEAN ( Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), iar apoi la East Asia Summit (EAS). În ziua sosirii, Putin avea programată o întrevedere cu premierul singaporez Lee Hsien Loong, dar, întrucât a întârziat, această întâlnire a avut loc abia a doua zi, conform surselor citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.