DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vladimir Putin îl cheamă la discuții pe Zelenski, dar în Rusia: 'Noi suntem dispuşi să analizăm'

WELT
Vladimir Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este dispus să aibă o întâlnire cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, pentru discuţii despre normalizarea relaţiilor bilaterale, a anunţat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"Preşedintele Vladimir Putin a spus aşa: dacă Zelenski vrea să discute despre normalizarea relaţiilor bilaterale - afectate de acţiunile unilaterale ale regimului său, iar noi bineînţeles că am reacţionat la aceste acţiuni -, noi suntem pregătiţi pentru acest lucru, nicio problemă. Să vină la Moscova, Soci sau Sankt-Petersburg, oriunde va fi stabilit. Dar dacă vrea să discute despre criza din Donbas, trebuie să revină la Grupul de Contact, care, conform deciziei Grupului Normandia, trebuie să analizeze aceste probleme în mod direct între Kiev şi Doneţk şi între Kiev şi Lugansk", a afirmat Serghei Lavrov, citat de agenţia Tass, relatează Mediafax.

Atunci când Zelenski spune că nu vrea să discute cu reprezentanţii din Doneţk şi Lugansk, "acest lucru este rău în general şi este rău şi pentru situaţia din interiorul Ucrainei". "Referitor la relaţiile cu noi, dacă are ceva de spus şi înţelege cum poate corecta paşii distructivi iniţiaţi de Kiev, de Zelenski şi de predecesorii săi, noi suntem dispuşi să analizăm. Preşedintele Rusiei a indicat clar acest lucru", a subliniat Serghei Lavrov.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a catalogat, joi, drept "constructive" negocierile desfăşurate la Paris, în Formatul Normandia, între consilieri politici ucraineni, ruşi, francezi şi germani. "Este pozitiv faptul că s-a derulat o astfel de reuniune. Reuniunea a avut un caracter constructiv şi a fost evocată posibilitatea de a urma negocieri substanţiale peste două săptămâni, la Berlin. Prioritatea este să ajungem la un armistiţiu stabil şi necondiţionat în regiunea Donbas", a declarat Volodimir Zelenski, referindu-se la conflictul separatist din estul Ucrainei. Volodimir Zelenski a exprimat speranţa că va fi organizat curând un summit la nivel de preşedinţi în Formatul Normandia.

În urmă cu două săptămâni, Volodimir Zelenski a propus o întâlnire cu preşedinţii din Statele Unite şi Rusia, Joe Biden şi Vladimir Putin, pentru detensionarea situaţiei la frontiera ucraineano-rusă.

Rusia este acuzată că a mobilizat aproximativ 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei. Administraţia de la Kiev se teme de o invazie sau de o lovitură de stat.

Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.

Vezi și: Avertisment de ultimă oră lansat de SUA: Rusia ar putea ataca Ucraina în următoarele trei săptămâni

Administraţia de la Kiev şi insurgenţii separatişti proruşi se acuză reciproc în mod frecvent de încălcarea armistiţiului aflat în vigoare în regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk. Bilanţul conflictului separatist izbucnit în 2014 în estul Ucrainei este de aproximativ 14.000 de morţi. Rusia este acuzată că le oferă susţinere insurgenţilor separatişti proruşi, dar Administraţia de la Moscova respinge acuzaţiile.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.