Vladimir Putin neagă că Rusia ar fi cules informaţii compromiţătoare despre Donald Trump, dar afirmă că s-a dorit la Moscova victoria candidatului republican

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 16-07-2018

Actualizat: 16-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: sputnik

Preşedintele rus Vladimir Putin a respins luni, la Helsinki, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american Donald Trump, în urma unui summit, acuzaţii potrivit cărora Moscova a cules informaţii compromiţătoare despre actualul locatar al Casei Albe sau despre membri ai familiei acestuia, relatează The Associated Press, informează news.ro.

Întrebat despre aceste acuzaţii, liderul de la Kremlin le-a respins drept ”pure prostii”.

Putin a declarat că nu a ştiut despre vizita pe care Trump a făcut-o la Moscova cu câţiva ani înainte de alegerea acestuia, în 2016, pătată de acuzaţii potrivit cărora Rusia s-a amestecat în campanie cu scopul de a-l susţine pe miliardar.

Fostul agent KGB a ironizat ideea potrivit căreia servicii ruse de securitate încearcă să culeagă informaţii incriminatoare despre oameni de afaceri.

”Chiar credeţi că încercăm să urmărim fiecare om de afaceri?”, a ironizat el.

Vezi și: Donald Trump şi Vladimir Putin au decis să intensifice procedurile de combatere a terorismului

Putin a recunoscut însă că a vrut ca Trump să învingă în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, dar a dezminţit orice amestec al statului rus în alegerile americane din 2016.

Îndemnurile miliardarului republican din campania prezidenţială la relaţii mai bune cu Rusia l-au făcut ”bineînţeles” candidatul preferat al mutor ruşi, a argumentat el.

Întrebat dacă el a fost personal în favoarea lui Trump, Putin a răspuns ”da, voiam ca el să câştige, pentru că a vorbit despre normalizarea relaţiilor ruso-americane”.

El a respins totodată acuzaţii de complicitate între echipa de campanie a lui Trump şi Moscova drept ”prostii”.

Această acuzaţie îi îngrijorează pe mulţi alegători americani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri