Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin spune că este mulţumit de reducerea efectivelor militare americane din Germania

putin trump

Administraţia Vladimir Putin s-a declarat mulţumită, vineri, de hotărârea preşedintelui SUA, Donald Trump, de reducere a efectivelor militare americane din Germania.

"Cu cât sunt mai puţini militari americani pe continentul european, cu atât va fi mai liniştită situaţia în Europa", a declarat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia DPA şi de site-ul T-Online.de.

Citește și: Cozmin Gușă: Iohannis este destabilizat! N-ar mai avea discernământul și capacitatea necesare pentru a-și exercita funcția de președinte

Decizia liderului de la Casa Albă a fost criticată de membri ai Congresului SUA, scrie mediafax.ro.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat luna trecută că armata americană va diminua numărul militarilor din Germania. Secretarul Apărării, Mark Esper, a declarat miercuri că vor fi retraşi 11.900 de militari americani. Dintre aceştia, 6.400 vor reveni în Statele Unite, iar restul vor fi mutaţi în alte ţări membre NATO - Italia, Belgia, Polonia şi ţările baltice. În Germania vor rămâne 24.000 de militari americani.

Citește și: Reduceri de 20%! Wizz Air oferă discount la toate zborurile către aceste țări

Cei mai mulţi militari americani vor fi retraşi din landul german Baden-Württemberg. Sediul Comandamentului SUA în Europa (EUCOM) va fi mutat din Stuttgart în Mons (Belgia), potrivit generalului american Tod Wolters. "Trupele vor fi mutate cât se poate de rapid, adică în câteva săptămâni", a declarat Mark Esper, subliniind că manevra va contribui la consolidarea capabilităţilor Alianţei Nord-Atlantice pentru descurajarea Rusiei. Mark Esper a subliniat că a avut recent o "discuţie bună" pe această temă cu ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer.

Donald Trump a motivat decizia reducerii efectivelor militare americane din Germania prin faptul că există disensiuni cu Berlinul, în principal în privinţa contribuţiei la bugetul NATO, care, potrivit Washingtonului, ar trebui să atingă nivelul de 2% din PIB. "Cred că Germania este una dintre cele mai prospere ţări din Europa. Germania poate şi ar trebui să aloce mai mult pentru apărare. Ar trebui să îndeplinească obiectivul de 2%. Poate chiar mai mult de atât", a declarat miercuri Mark Esper.

Citește și: Gabriela Firea: Cresc văzând cu ochii! Lucrăm intens la cel mai ambițios proiect

Grupul parlamentar al formaţiunii socialiste germane Die Linke a salutat decizia SUA, considerând-o drept "o zi bună pentru pacea şi securitatea Europei". În schimb, alţi parlamentari, inclusiv membri ai Congresului american, au criticat decizia diminuării efectivelor militare din Germania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.