Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Vocea' lui Putin dă vina pe Ucraina pentru că negocierile de pace au eșuat

vladimir putin dmitri peskov

Kremlinul a acuzat luni Ucraina că îşi modifică în permanenţă poziţia în privinţa punctelor convenite deja la negocierile de pace, transmite Reuters, potrivit news.ro.

'Contactele continuă la nivel de experţi în cadrul procesului de negociere', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o teleconferinţă cu presa.

'Din nefericire, partea ucraineană nu este consecventă în ce priveşte punctele asupra cărora s-a convenit', a afirmat el.

'Îşi schimbă adesea poziţia, iar trendul procesului de negociere lasă mult de dorit', a adăugat Peskov.

Cu acelaşi prilej, el a spus că este încă timp ca statele aşa-numite 'neprietene' să treacă la plata gazului în ruble.

Peskov a refuzat să dezvăluie câte ţări au fost de acord până acum să facă acest pas.

La sfârşitul lui martie, preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care cumpărătorilor străini li se cere să plătească în ruble pentru gazul furnizat de Rusia, în caz contrar urmând ca livrările să fie întrerupte, o măsură respinsă de capitale europene şi pe care Germania a echivalat-o cu un 'şantaj'.

Conform lui Peskov, plăţile pentru livrările care au avut loc după intrarea în vigoare a decretului lui Putin sunt aşteptate în mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.