Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Volodimir Zelenski a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Klaus Iohannis

Volodimir Zelenski

Klaus Iohannis a avut miercuri, 12 mai 2021, o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la solicitarea înaltului demnitar ucrainean. Convorbirea a prilejuit un schimb de opinii pe marginea situației îngrijorătoare de securitate din regiune, dar și în ceea ce privește stadiul și perspectivele relației bilaterale dintre România și Ucraina.

Președintele României a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială, precum și pentru aspirațiile sale europene și euroatlantice. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, totodată, că declarațiile comune ale reuniunilor găzduite recent de România, în special ale Summitului Formatului București 9, dar și ale reuniunii trilaterale la nivelul miniștrilor de externe România – Polonia – Turcia, la care a participat inclusiv ministrul ucrainean de externe, reflectă susținerea față de Ucraina.

De asemenea, președintele României a evocat preocuparea țării noastre față de deteriorarea recentă a securității în Vecinătatea Estică și în Marea Neagră, în apropierea frontierei estice a Ucrainei și în Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Federația Rusă, apreciind poziția președintelui Ucrainei de natură să conducă la reducerea tensiunilor.

Președintele Klaus Iohannis a acordat un spațiu amplu în convorbirea telefonică problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, cu accent pe dreptul la educație în limba română, și a subliniat necesitatea soluționării acestora, în cel mai scurt timp, pe calea dialogului.

În acest sens, președintele României a subliniat importanța încheierii cât mai curând a Protocolului de cooperare bilaterală în domeniul educației dintre România și Ucraina și reluarea cât mai rapidă a lucrărilor Comisiei interguvernamentale mixte privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a apreciat deschiderea Ucrainei față de perspectiva încheierii unui Acord cuprinzător privind drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și minorității ucrainene din România. Președintele României a făcut un apel la omologul său ca autoritățile ucrainene centrale și locale să îi implice în consultări aprofundate pe etnicii români pe teme ce țin de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.

Președintele Klaus Iohannis a accentuat că identificarea eficientă de soluții durabile în privința prezervării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina va conferi un imbold pentru consolidarea relației bilaterale pe toate palierele sale.

Totodată, președintele României l-a informat pe omologul ucrainean că țara noastră este pregătită să realizeze în perioada imediat următoare o donație de echipamente medicale și dezinfectanți, respectiv de vaccinuri, pentru a sprijini combaterea activă a pandemiei de COVID-19, o dovadă în plus a potențialului de cooperare bilaterală.

La rândul său, președintele Volodimir Zelenski a mulțumit pentru sprijinul constant al României în favoarea suveranității Ucrainei și a integrității sale teritoriale și pentru aspirațiile sale europene și euroatlantice. De asemenea, președintele Ucrainei a mulțumit României pentru susținere în raport cu situația îngrijorătoare de securitate din Vecinătatea Estică. Președintele Zelenski a arătat că înțelege pe deplin preocupările părții române legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române și a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluții, astfel încât identitatea culturală și lingvistică a etnicilor români să fie protejată conform standardelor internaționale.

În final, președintele Volodimir Zelenski a reiterat invitația adresată președintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.