Volodimir Zelenski anunță ultimele detalii despre contraofensiva Ucrainei: motivul neașteptat pentru care întârzie

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-04-2023

Actualizat: 29-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Informațiile "în plus" din mass-media sunt unul dintre motivele amânării contraofensivei Ucrainei - potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski.

"Uneori, există informații care apar în presă, iar aceasta, din păcate, nu este doar presa rusă. Cred că aceste informații nu ajută. Acest lucru nu ne va opri, pentru că noi, oricum, vom merge înainte și vom câștiga, cu siguranță. Dar, indiferent dacă este adevărată sau falsă, informația 'în plus' afectează" - a afirmat Zelenski, citat de ziarul Korespondent, informează Rador.

Contraofensiva va avea loc

"Contraofensiva va avea loc și noi ne pregătim. Cred foarte mult că aceasta va avea succes și vom putea să ne dezocupăm teritoriile. Nu voi spune în detaliu când va fi și cum, dar voi fi sincer: da, multe lucruri depind de noi, dar sunt multe detalii legate de furnizarea armelor" - a subliniat Volodimir Zelenski. Potrivit preşedintelui, toți aliații încearcă să ajute Ucraina înaintea contraofensivei.

Liderul ucrainean a menţionat că există momente când ceva poate să lipsească, dar a asigurat că Ucraina este pe cale să i se asigure tot ce este necesar.

"Există un risc mare pentru noi dacă unele lucruri nu ajung (la timp în Ucraina. n.r.). Care este riscul? Vom merge înainte și vom dezocupa? În această chestiune, nu vor exista semne de întrebare sau ezitări. Riscul este legat de faptul că, dacă nu sunt suficiente vehicule blindate, atunci, înțelegem că vor fi mai multe victime" - a adăugat Zelenski. Preşedintele a adăugat că, pentru Ucraina, armele joacă un rol decisiv în dezocuparea ţării. "Armele moderne ajută la salvarea la maximum a vieților oamenilor. Aș vrea să aștept tot ce s-a promis, dar se întâmplă ca termenele să nu coincidă" - a explicat președintele.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri