Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Votul de mâine, un kitsch. Surpriza alegerilor parlamentare / OPINIE

pixabay.com
diverse, politica, vot, alegeri

După o campania electorală „moartă”, mâine mergem la vot. S-a mai întors o pagină a istoriei, iar românii vor intra probabil, încet, dar sigur în faza în care vor fi guvernați din ce în ce mai mult de personalități politice „periferice”. Votul de mâine va fi un kitsch, iar surpriza acestor alegeri va fi procentul semnificativ al absenteiștilor.

După cum am văzut, scrutinul din acest an marchează mai multe premiere. Noutatea acestor alegeri este revenirea la votul pe liste în defavoarea sistemul uninominal. În plus, românii din afara țării au posibilitatea de a vota prin corespondență. De aceea voi face un „popas” și voi încerca să răspund la întrebarea, care sunt avantajele și dezavantajele votului pe liste?

Reducerea semnificativă a numărului de parlamentari, de la 588 cât au fost aleși în 2012 prin alocarea mandatelor suplimentare la 466, poate fi considerat un avantaj.

Dezvăluiri incendiare despre trecutul procurorului general al României: Augustin Lazăr a spus totul

Un al doilea avantaj identificat este răspunderea politică a partidelor. În campania electorală,  strategia partidelor a fost de a arăta alegătorilor că doresc să promoveze oameni noi, renunțarea la cariera parlamentară a unor „veterani” și refuzul altor parlamentari de a candida din nou.

Spre deosebire de votul uninominal, care avantajează primele două partide şi elimină aproape complet orice alte partide, ceea ce se poate vedea atât în SUA cât şi în Regatul Unit, sistemul d’Hondt, practicat actualmente în România, are avantajul de a nu elimina partidele mici.

SONDAJ ONLINE - Pe cine votați la alegerile parlamentare?

Ca dezavantaj, votul pe liste „cimentează” monopolul partidelor pe scena politică sau cu alte cuvinte reprezintă o întoarcere la „disciplina marilor partide” și la „competiția mașinilor de vot”. Cu alte cuvinte, putem spune clar că PSD va fi pe primul loc și PNL pe locul doi. Cei mai defavorizați, în mod evident, vor fi cei care candidează ca independenți sau partidele mici și fără o structură electorală în teritoriu.

Pe noua lege, cetăţenii vor vota un partid și nu un candidat, motiv pentru care cred că una din consecinţe va fi creşterea absenteismului. Miza nu este la fel de mare ca, de pildă, la alegerile prezidențiale și chiar locale.

Cât despre campania electorală din acest an, am asistat fără doar și poate la o campanie anostă și fără mize politice prea mari, fapt pentru care participarea la vot nu va fi una extraordinară, însă, cu siguranță, va face valuri în interiorul partidelor.

Surpriza acestor alegeri va fi procentul semnificativ al absenteiștilor.

Participare la vot, la nivel național:

Varianta pesimistă: 35%

Varianta medie: 37-38%

Varianta optimistă: 41%

Viitorul legislativ în „miniatură”, potrivit prognozei mele, pe varianta medie, este următorul:  PSD - 42%; PNL un scor de 25%, USR 10-16% (diferența de șase procente ține de puterea de mobilizare a electoratului din marile orașe), ALDE 8%; PMP 5%, PRU 4%

Intrarea UDMR-ului în Parlament este așteptată cu emoții, în interiorul partidului existând disensiuni după ce Partidul Civic Maghiar (PCM)a primit două locuri eligibile pe listele UDMR, unul în județul Covasna și celălalt în județul Mureș. Așadar, nu este exclus să asistăm la disoluția electoratul clasic maghiar.

În București, situația nu va fi tocmai roz. Fiind weekend, sute de mii de votanți din București vor fi plecați și nu este exclus să asistăm la o prezență... șoc :): doar 32-33%.

În Capitală, scorul estimat este: PSD - 51%, PNL - 13%, USR - 18%, ALDE - 8%, PMP - 7%, iar PRU 5%.

În concluzie, spre deosebire de colegii mei, eu nu identific un mare perdant „neașteptat” în rândul partidelor politice. Însă, pentru a încheia postarea într-o notă comică, pot spune că marele perdant al acestor alegeri este Cătălin Predoiu, asta după ce PNL a preluat programul lui Dacian Cioloș, abandonând complet programul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.