Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vreţi şi nişte gândaci alături? Euroscepticii au o nouă teorie a conspiraţiei

www.mixdecultura.ro
teoria conspiratiei

Câţiva politicieni populişti de la Bruxelles au acum în vizor dietele tradiţionale

După imigranți, liberalii "woke" și birocrații de la Bruxelles, unii anti-europeni și-au găsit un alt inamic – unul de mici dimensiuni – în războiul lor cultural: insectele, relatează Bloomberg preluat de Rador.

De la Matteo Salvini din Italia la Nigel Farage din Marea Britanie, autoproclamații apărători ai tradiției spun că există un plan organizat pentru a forța oamenii să mănânce greieri, lăcuste și alte insecte. Politicieni din partidul de guvernământ din Polonia îi îndeamnă pe alegători să-i realegă pe ei, altfel opoziţia îi va forţa să mănânce gândaci.

Sursele alternative de proteine ​​sunt considerate parte a agendei pentru sustenabilitate a Uniunii Europene, iar vânzarea de insecte ca alimente este permisă în blocul comunitar începând cu 2021.

Acestea pot fi măcinate în pulbere și adăugate în hrana animalelor, în băuturi pentru sport, paste și pâine sau pot fi mâncate întregi ca gustare. Dar, având în vedere prețul și imaginea mai puțin apetisantă, rămân o piață de nișă.

Dar nu şi pentru Salvini. Vicepremierul italian a scris pe Twitter că este împotriva „nebuniei” care ar „slăbi” agricultura și cultura italiană. Luna trecută, el i-a descris pe bucătari drept „apărătorii unui stil de viață bazat pe sănătate, frumusețe și bogăție” în fața eforturilor de a forța introducerea de alimente noi precum insectele.

Joi, guvernul italian de dreapta, condus de formaţiunea Fratelli di Italia a dispus ca produsele care folosesc făină derivată din insecte să fie etichetate clar și vândute în supermarketuri într-o zonă separată. Planul intră în vigoare în 90 de zile pentru a da timp Comisiei Europene să comenteze.

„Oamenii pot mânca ce le place”, a spus ministrul Agriculturii Francesco Lollobrigida. „Pentru făina de greieri, lăcuste, viermi de făină și larve gialla, credem că avem nevoie de etichetare care să indice rapid şi într-un mod vizibil ce produse sunt derivate din aceste insecte”.

Vreţi şi nişte gândaci alături? Euroscepticii au o nouă teorie a conspiraţiei

Farage, cel mai proeminent eurosceptic din Marea Britanie, în prezent prezentator al canalului TV GB News, a spus publicului său (în mod incorect) că decizia guvernului Regatului Unit de a se alinia la standardele alimentare ale UE înseamnă că insectele ar putea ajunge pe mesele britanice.

Fostul europarlamentar a spus în ianuarie că nu i-ar plăcea să aibă lăcuste la micul dejun. „Suntem pe cale să introducem în hrana noastră insecte produse în masă”, a scris el ulterior pe Twitter.

În Franța, Laurent Duplomb de la Partidul Republican s-a ridicat în Senat pentru a declara că oricine vrea să mănânce greieri poate veni pe câmpurile lui, în timp ce alții pot continua să mănânce o coastă bună de vită. În calitate de fermier de profesie, senatorul a spus că rămâne îngrijorat de faptul că alimentele pe bază de insecte ar putea fi introduse fără „informarea clară a consumatorilor”.

Între timp, în Polonia, insectele comestibile devin un subiect din ce în ce mai fierbinte pe măsură ce țara se pregătește de alegeri. Politicieni din partidul de guvernământ Lege și Justiție s-au folosit în ultimele săptămâni de rețelele de socializare pentru a-și arăta loialitatea faţă de carne.

Ostilitatea față de „insectele comestibile” este o parte din ce în ce mai mare a teoriilor conspirației din întreaga lume începând cu anul 2020 și, ca și în cazul altor campanii, există şi o latură rusească. Ca parte a eforturilor continue de a discredita nivelul de trai din Europa, presa pro-Kremlin difuzează acum povești despre europenii care sunt „forțați” de către guvernele lor să mănânce insecte. Unele publicații merg până acolo încât spun că acesta este un rezultat direct al sancțiunilor UE pentru războiul din Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.