WhatsApp vine cu noi modificări: Ce se întâmplă cu funcţia prin care se pot retrage mesajele trimise

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 06-03-2018

Actualizat: 06-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

WhatsApp va modifica funcţia prin care utilizatorii aplicaţiei pot retrage mesajele pe care le-au trimis altor utilizatori, astfel încât aceştia să aibă la dispoziţie peste o oră pentru a face acest lucru, scrie NEWS.RO, citând nme.com.

Citeşte şi: Reprezentanţii ORNISS şi RASIROM au RUPT TĂCEREA: Ce le-au spus parlamentarilor privind arhiva SIPA / VIDEO

Iniţial, funcţia de retragere a mesajelor trimise altor utilizatori pe WhatsApp nu era disponibilă. Apoi, aplicaţia a introdus aeceastă funcţie, permiţându-le utilizatorilor să retragă mesajele în aproximativ şapte minute de la momentul în care le-au trimis.

Curând, însă, potrivit WABetaInfo, utilizatorii vor avea la dispoziţie 68 de minute şi 16 secunde pentru a elimina mesajele pe care le-au trimis, astfel încât să nu le mai vadă nici destinatarii acestora.

Mesajele trimise pe WhatsApp se pot face prin opţiunea „şterge pentru toată lumea”, în intervalul permis de aplicaţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri