Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zeci de mii de oameni sunt blocați în aeroporturi după defecțiunea softului unei mari companii

UPDATE: Compania Delta Airlines a anunţat că unele zboruri au fost reluate după ce luni dimineaţă toate avioanele companiei aeriene erau ţinute la sol din cauza unei defecţiuni a sistemului informatic, relatează Reuters.

'Staţionarea la sol a fost ridicată şi au fost reluate câteva curse', a precizat Delta Airlines.

Compania aeriană avertizează că pasagerii trebuie să se aştepte la întârzieri şi la anularea anumitor zboruri.

Știrea inițială:

Toate avioanele Delta Airlines erau ţinute la sol luni dimineaţă din cauza unei defecţiuni a sistemului informatic, a anunţat compania aeriană pe contul său de Twitter, relatează Reuters şi DPA.

''Sistemele noastre au căzut peste tot. Din păcate toate avioanele sunt ţinute la sol din acest motiv. Să sperăm că această situaţie nu va dura mult'', a menţionat Delta Airlines. Zeci de mii de pasageri ai companiei Delta sunt blocaţi în numeroase aeroporturi din întreaga lume.

Aceasta a precizat că experţii săi fac eforturi pentru repornirea sistemului, transmite agerpres.ro.

Citește și: IMAGINI ȘOCANTE Zeci de răniți la un concert al lui Snoop Dogg și Wiz Khalifa

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.